Ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, convorbiri cu membri ai Senatului american

Eduard Pascu |
Data publicării:

În contextul vizitei oficiale efectuate la Washington, ministrul apărării naţionale, Nicolae Ionel Ciucă a avut convorbiri cu membri ai Senatului SUA, respectiv cu senatorul Jack Reed, co-preşedintele democrat al Comisiei pentru forţe armate, şi cu senatorul Ron Johnson, preşedintele republican al Comisiei pentru securitate internă şi afaceri guvernamentale şi co-preşedinte al Subcomitetului pentru Europa şi cooperare regională în domeniul securităţii.

La convorbiri au participat ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, şi secretarul de stat şi şef al Departamentului pentru Politica de Apărare, Planificare şi Relaţii Internaţionale, Simona Cojocaru.

În cadrul discuţiilor au fost abordate subiecte referitoare la situaţia de securitate în zona Mării Negre, ţinând cont de recentele evoluţii din regiune, la angajamentul României în calitate de partener strategic şi aliat de încredere al SUA, precum şi la etapele viitoare ale cooperării bilaterale în domeniul securităţii şi apărării. În context, a fost apreciată Foaia de parcurs dedicată cooperării la nivelul apărării, pentru perioada 2020-2030, semnată de ministrul român cu omologul american.

Ministrul Nicolae-Ionel Ciucă şi senatorul Jack Reed au susţinut importanţa prezenţei SUA în România pentru descurajarea ameninţărilor regionale. În context, a fost adresată invitaţia de a vizita România în cursul anului viitor, invitaţie acceptată de oficialul american, ceea ce subliniază interesul continuării şi aprofundării dialogului pe teme relevante pentru cei doi aliaţi atât la Washington, cât şi la Bucureşti, transmite Agerpres.

Interesul pentru securitatea Mării Negre, precum şi pentru continuarea cooperării excelente dintre cele două ţări în plan aliat şi la nivel bilateral a fost reliefat şi de senatorul Ron Johnson. Acesta a reiterat ataşamentul său faţă de România şi aliaţii de pe flancul estic al NATO, subliniind interesul de a vizita din nou ţara noastră. Ministrul Ciucă a adresat mulţumiri senatorului Johnson pentru introducerea în Senatul SUA a unei rezoluţii de marcare a 140 de ani de relaţii diplomatice între România şi Statele Unite şi a exprimat interesul pentru conturarea unei Strategii SUA pentru Marea Neagră.

Citește și: Ministrul Ciucă a semnat la Pentagon o foaie de parcurs pe 10 ani pentru întărirea apărării la Marea Neagră

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel