Ministrul Nelu Tătaru nu ia în calcul momentan reintroducerea stării de urgență după ce numărul de cazuri noi COVID-19 a crescut

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că în prezent Guvernul României nu ia în calcul reintroducerea stării de urgență ca urmare a exploziei numărului de cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore.

Ministrul Nelu Tătaru a afirmat că decizia reintorducerii stării de urgență se va lua în funcţie de rezultate evaluărilor privind cazurile de coronavirus, dar că în acest moment nu ia în calcul o astfel de măsură.

"Noi facem evaluări de la zi la zi, săptămânal, la două săptămâni, prin INSP şi Ministerul Sănătăţii facem o propunere către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, iar starea de urgenţă este atributul preşedintelui României care va lua o decizie. (...) În acest moment nu iau în calcul, dar vedem şi evoluţia ulterioară. Va fi o altfel de vară, un altfel de sezon estival, haideţi să ne bucurăm de vară, dar în anumite condiţii", a declarat ministrul Sănătății, citat de Agerpres.

Întrebat de la ce număr de cazuri s-ar putea declanşa starea de urgenţă, el a spus că în funcţie de situaţie s-ar putea introduce măsuri suplimentare celor din starea de alertă.

"Nu e cu număr de cazuri, este creşterea numărului de cazuri de la o zi la alta exponenţial cu forţarea unităţilor de primire urgenţe şi atunci se poate declara o stare suplimentară decât starea de alertă. Dar v-am spus, evaluarea de la zi la zi, evaluarea săptămânală, evaluarea la cele 14 zile ne va da şi răspunsul.

Odată cu 1 iulie nu am mai făcut măsuri de relaxare, erau pregătite multe măsuri de relaxare, dar evoluţia ne-a arătat că nu este încă momentul şi atunci am reaşezat ce înseamnă simptomatologia şi ce înseamnă asimptomaticul în infecţia Covid, am preferat să mergem cu test a şaptea zi şi a opta zi răspuns, a zecea zi externarea, iar în funcţie de rezultatul din a opta zi să avem şi o izolare la domiciliu şi am amânat relaxările pentru perioada următoare. Această perioadă depinde foarte mult de evoluţie, iar evoluţia depinde foarte mult de respectarea acestor reguli", a afirmat Tătaru.

Potrivit acestuia, în prezent 5-6% din testele efectuate sunt pozitive. Totodată, ministrul a îndemnat populaţia să respecte regulile de igienă şi distanţare socială.

Amintim că în cursul acestei zile Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că au fost confirmate pozitiv 555 de noi cazuri de COVID-19 în România, în ultimele 24 de ore, acesta fiind cel mai mare număr de la izbucnirea pandemiei. Au fost efectuate 13.147 de teste. Recordul era deținut din 11 aprilie când s-au înregistrat 523 de cazuri noi, dar la un număr de 3.842 de teste.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel