Iranul și SUA, care nu mai au relații diplomatice din anii 1980, s-au întâlnit sâmbăta trecută, cu medierea Omanului, pentru a aborda problema programului nuclear iranian.
Țările occidentale, conduse de Statele Unite, suspectează că Iranul intenționează să dezvolte arme nucleare. Teheranul respinge aceste acuzații și își susține dreptul de a folosi tehnologia nucleară în scopuri civile, în special pentru producerea de energie, scrie Agence France-Presse.
Amintim că fostul președinte american Donald Trump, aflat la conducere între 2017 și 2021, a retras Statele Unite din acordul nuclear, încheiat în 2015 între Teheran și marile puteri, pe motiv că iranienii nu respectă condițiile impuse. Prin acel acord, Iranul accepta să își reducă activitatea nucleară, în schimbul ridicării sancțiunilor internaționale.
Revenit pentru al doilea mandat la Casa Albă, Președintele Trump amenință acum Iranul: "Haideți să facem o înțelegere, sau veți suporta consecințele unor acțiuni militare."
„Dacă negocierile cu Iranul eșuează, consider că există un risc major”, a declarat el săptămâna trecută.
Iranul și SUA au convenit să reia negocierile pe 19 aprilie. Continuarea negocierilor va avea loc la Roma, a anunțat șeful diplomației olandeze, Caspar Veldkamp, informație confirmată și de alte surse diplomatice.
Ministrul iranian de Externe va vizita Moscova înaintea acestor discuții
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi va vizita Rusia săptămâna aceasta, a declarat luni un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe. Ministrul iranian intenționează să se consulte cu Moscova cu privire la ultimele discuții dintre Iran şi Statele Unite ale Americii desfășurate sâmbătă în Oman.
„Trebuie să subliniez că aceasta este o călătorie planificată anterior”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghaei, adăugând că vizita de „la sfârșitul săptămânii” va oferi ocazia discutării „ultimelor evoluții legate de negocieri”.
Rusia este unul dintre semnatarii acordului nuclear din 2015, alături de Franța, Marea Britanie, China, Germania și SUA — care ulterior s-au retras.
Acordul din 2015 a dus la ridicarea parțială a sancțiunilor internaționale împotriva Iranului, în schimbul permisiunii acordate Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) de a monitoriza programul nuclear al Teheranului.
AIEA a confirmat că Iranul și-a respectat inițial obligațiile. Totuși, în 2018, administrația Trump a retras unilateral SUA din acord și a reimpus sancțiunile, scrie France Presse. Ca răspuns, Iranul a renunțat la angajamentele asumate și a reluat îmbogățirea uraniului peste limitele stabilite.
Decizia lui Trump a fost determinată parțial de lipsa unor măsuri împotriva programului iranian de rachete balistice, considerat o amenințare la adresa Israelului — principalul aliat al SUA în regiune.
„Singurul subiect al acestor discuții va fi programul nuclear și ridicarea sancțiunilor”, a declarat Baghaei.
Influența regională a Iranului și programul său de rachete sunt considerate „linii roșii” de către Teheran, potrivit agenției de presă iraniene IRNA.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News