Ministrul german de externe cere sancţiuni economice la adresa regimului de la Minsk

S.I. Catalin |
Data publicării:
Preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko
Preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko

Ministrul german de externe Heiko Maas a cerut luni sancţiuni economice împotriva Belarusului, înaintea unei reuniuni a UE care va discuta noi măsuri punitive după deturnarea spre Minsk de către autorităţile belaruse a unui avion cu scopul arestării unui jurnalist al opoziţiei, informează AFP.

"Cred că sancţiuni suplimentare împotriva Belarusului sunt inevitabile", a spus Maas într-un interviu care apare în ediţia de luni a ziarului Die Welt.

Luni, la Luxemburg, are loc reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE.

"Ar trebui să extindem sancţiunile la anumite părţi ale economiei belaruse, cum ar fi industria potasei sau sectorul energetic. Şi ar trebui să privăm guvernul de la Minsk de posibilitatea de a strânge fonduri în UE prin emiterea de obligaţiuni de stat", a adăugat şeful diplomaţiei germane, potrivit Agerpres.

Miniştrii de externe din state membre vor discuta la Luxemburg despre noi măsuri de adoptat ca urmare a deturnării avionului, cel mai recent episod al represiunii brutale a opoziţiei întreprinse de luni de zile de regimul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

Miniştrii vor discuta măsuri pe scară largă care să afecteze "portofelul" regimului Lukaşenko, a declarat vineri un diplomat european pentru AFP. Aceştia vor înăspri restricţiile la exporturile din UE de arme şi echipamente care pot fi utilizate pentru a înăbuşi revoltele.

Pe 23 mai, deturnarea spre Minsk de către autorităţile din Belarus a unui avion al companiei Ryanair care efectua o cursă de linie pe ruta Grecia - Lituania pentru a aresta un jurnalist de opoziţie, Roman Protasevici, precum şi pe prietena acestuia, Sofia Sapega, a stârnit indignare la nivel internaţional.

Ca reacţie, UE a interzis companiilor aeriene din Belarus să pătrundă în spaţiul Uniunii iar transportatorilor din cele 27 de state membre să utilizeze spaţiul aerian al Belarusului.

Luni, este de aşteptat ca miniştrii UE să aprobe sancţiuni (îngheţarea activelor, interdicţie de acordare a vizelor) la adresa a 80 de demnitari din Belarus.

Lukaşenko, aflat la putere din 1994, a rezistat până acum presiunilor graţie sprijinului acordat de principalului său aliat, Rusia.

Lidera opoziţiei aflate în exil în Lituania, Svetlana Tihanovskaia, care susţine că a câştigat în mod legitim alegerile de anul trecut, va discuta cu miniştrii de externe ai UE înaintea reuniunii de luni.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel