Ministrul german al apărării vrea dezbatere publică privind amplasarea de rachete americane pe teritoriul Germaniei

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:

Boris Pistorius consideră că dezbaterea despre staționarea armelor americane este importantă pentru societatea germană. Într-un interviu acordat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), șeful Bundeswehrului a precizat că dezbaterea este necesară „pentru ca noi, ca societate, să putem, după cântărirea tuturor argumentelor, să ajungem într-o poziție cu care să trăim cu toții”.

 

 

 

Într-un interviu acordat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), șeful Bundeswehrului a precizat că dezbaterea este necesară „pentru ca noi, ca societate, să putem, după cântărirea tuturor argumentelor, să ajungem într-o poziție cu care să trăim cu toții”.

„Avem nevoie de această dezbatere publică pentru a înțelege cât de gravă este situația: pe de o parte, ne confruntăm cu o nouă situație de amenințare în Europa din cauza poziției agresive a Rusiei și, pe de altă parte, avem un decalaj de capacitate pe care îl putem reduce, pe termen scurt, doar cu ajutorul aliaților noștri americani, până când vom dezvolta noi înșine aceste arme”, a spus Pistorius.

În timpul summitului NATO de la Washington, s-a anunțat că SUA intenționează, din 2026, să desfășoare din nou arme cu rază medie de acțiune cu focoase convenționale în Germania.

Este de așteptat ca acestea să fie rachete de croazieră Tomahawk cu o rază de zbor de până la 2.500 de kilometri.

Pistorius  a precizat în interviu că datoria lui este să protejeze oamenii de pericolele externe. „Și am prezentat public această poziție de mai multe ori de la început, de la anunțarea acestui plan la summitul NATO de la Washington, și am primit mult sprijin pentru el''.

În iulie, cancelarul Olaf Scholz (SPD) a afirmat că rachetele americane servesc ca factor de descurajare, scopul fiind prevenirea războiului.

Cu toate acestea, Pistorius a fost criticat pentru acest lucru inclusiv din propriul partid. Liderul grupului parlamentar al SPD, Rolf Mützenich, a avertizat despre riscul escaladării militare. Membrul SPD al Bundestagului, Ralf Stegner, s-a pronunțat împotriva armamentului suplimentar. Stânga parlamentară a SPD au cerut ca baza de partid să fie consultată în această problemă.

Kremlinul a amenințat deja că, în cazul desfășurării de Tomahawk, capitalele europene  vor intra în raza de acțiune a rachetelor rusești.

Aproape  jumătate dintre germani se tem de o escaladare a conflictului cu Rusia dacă rachetele americane cu rază medie de acțiune sunt staționate în Germania, arată rezultatele unui sondaj de opinie publicat pe 9 august.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel