Ministrul Economiei „crede” în proiectul dronei românești pentru Armata României. Se poartă discuții cu mai multe companii românești

Darius Muresan |
Data publicării:
Mini drona NX70. Foto: Novadem
Mini drona NX70. Foto: Novadem

Reprezentanţii Ministerului Economiei discută cu foarte mulţi parteneri pentru a putea produce în România echipamentele de care Ministerul Apărării Naţionale, armata română şi celelalte ministere de forţă au nevoie, a declarat, miercuri, la Senat, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea.

"Astăzi este o realitate în Ministerul Economiei că discutăm cu foarte mulţi potenţiali parteneri - cu unii suntem foarte avansaţi -, dar este un lucru pe care l-am învăţat atunci când lucram în privat (...) să nu vorbesc despre un contract atât timp cât îl negociez până când el nu este semnat, pentru că dacă venim şi facem publice declaraţii s-ar putea să ne afecteze pe noi în negociere, adică în ceea ce defineam mai devreme ca fiind interes esenţial al României. Dar vă pot garanta că în acest moment avem foarte mulţi parteneri cu care discutăm pentru a putea produce în România echipamentele de care Ministerul Apărării Naţionale, armata română, celelalte ministere de forţă au nevoie", a spus Oprea, în plenul Senatului, invitat la Ora Guvernului.

El a dat asigurări că o serie de anunţuri în acest sens se vor face în luna mai.

"Şi sper ca (...) în mai să putem face nişte anunţuri, pentru că este un timp în care, împreună cu partenerii internaţionali, am hotărât că putem anunţa proiectele la care lucrăm şi progresul pe care îl facem împreună. Deci, din această perspectivă, se lucrează - şi se lucrează intens - în industria de apărare din România, în minister, în Romarm şi împreună cu industria privată", a adăugat ministrul, citat de Agerpres.

 

Ministrul Economiei „crede” în proiectul dronei românești pentru Armata României



În ceea ce priveşte proiectul dronei româneşti, şeful de la Economie a precizat că este un proiect în care crede şi discută cu ministrul Apărării şi cu cel al Cercetării cum poate acest proiect să devină realitate.

"Despre drona românească, da, este un proiect în care cred, este un proiect în care am identificat foarte multe companii româneşti care au produse deja foarte performante şi vom reuşi împreună cu Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Cercetării, Inovării să aducem acest proiect al dronei româneşti mult mai aproape. Sunt lucruri pe care le discut cu colegii mei, atât cu dl Tîlvăr, cât şi cu dl Ivan, cum putem să facem ca acest proiect să fie o realitate în România", a susţinut Oprea.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel