În contextul în care multe structuri de forță încă dețin tehnică veche sovietică, ministrul Dîncu a făcut referire la și perioada în care nu s-a investit nimic în Armata română.
Vasile Dîncu nu s-a referit doar la acel deceniu 2005-2015 în care investițiile secat complet în forțele armate române, ci a făcut referire la situația din ultimele trei decenii. Șeful civil al Armatei e de părere că acest lucru ar putea fi pus și pe seama conceptului filosofic de „pace eternă”. Vasile Dîncu a făcut referire indirectă la lucrarea filosofului iluminist Immanuel Kant, „Spre pacea eternă”.
Sunt trei decenii în care, din nefericire, nu am reuşit să ne organizăm. Poate că nu a fost o concepţie politică destul de pragmatică şi destul de vizionară în ceea ce priveşte Armata română. Probabil că politicienii s-au gândit în aceşti ultimi 30 de ani mai mult la faptul că vom trăi, cum spunea un filosof al luminilor, o pace eternă. Acest lucru nu s-a întâmplat”, a precizat Vasile Dîncu, în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune Digi24.
Multe programe demarate pentru Forțele Navale, puține finalizate
Ministrul a făcut referire și la programul „Corveta multifuncțională”, controversatul program prin care România ar fi trebuit să se înzestreze cu 4 corvete. Vasile Dîncu a reiterat că „programul de achiziții se încheie în septembrie anul acesta”. Amintim că MApN a prelungit de mai multe ori termenul după ce Asocierea declarată câștigătoare dintre Naval Group și Șantierul Naval Constanța nu a semnat contractul din cauza unor probleme pe partea financiară.
„Programul nostru de achiziţii se încheie în septembrie în anul acesta. În această toamnă vom avea, să sperăm, contractul semnat”, a precizat Dîncu care a amintit și de programul de modernizare a fregatelor Regele Ferdinand și Regina Marie care e inclus în „Corveta multifuncțională”.
„Am pornit şi un program legat de submarine. Avem o scrisoare de intenţie legat de submarine şi elicoptere pentru Marina Militară. Avem şi un program în derulare legat de rachete antinavă, radare şi alte locuri. Toate acestea sper că anul acesta vom reuşi să le pornim pe un traseu pozitiv”, a conchis ministrul Apărării.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News