Anul acesta, exercițiul „CETATEA” se desfășoară în perioada 4 – 15 octombrie, în mai multe locaţii din țară, cu participare din partea structurilor de comunicaţii şi informatică și de apărare cibernetică din Armata României, structurilor din sistemul național de apărare și a unui detaşament din Republica Moldova.
Potrivit unui comunicat al MApN, emis către DefenseRomania, obiectivul exercițiului este acela de a asigura serviciile de comunicații, informatică și apărare cibernetică în sprijinul executării comenzii și controlului structurilor participante. Activitățile se bazează pe un scenariu fictiv care permite testarea capacităţii de monitorizare, detecţie şi reacţie la atacuri cibernetice utilizându-se atât capabilitățile tehnice, cât și procedurile de gestionare și răspuns la incidente de securitate cibernetică.
„Pe timpul acestor exerciţii putem constata rodul muncii inginerilor şi tehnicienilor din arma comunicaţii şi informatică, efort la care s-a adăugat în ultima perioadă de timp şi componenta de apărare cibernetică. Ceea ce am putut vedea în mod deosebit în ultimii 3-5 ani este cât se poate de îmbucurător. Constatăm o evoluţie pozitivă evidentă, dezvoltările tehnice pe care au reuşit să le implementeze specialiştii armatei în IT&C în tot ceea ce înseamnă soluţiile de comandă şi control sunt la un nivel de modernizare pe care îl aşteptam de mult timp, îndeosebi din perspectiva faptului că am asumat standarde specifice atunci când am devenit parte a NATO.
Ce am vazut astazi la Exerciţiul „Cetatea” îmi conferă o satisfacţie și pentru că am remarcat entuziasmul şi, în mod deosebit, dedicarea şi pasiunea cu care inginerii şi tehnicienii militari au reuşit să găsească soluţii pentru tot ceea ce înseamnă problematica dificilă a arhitecturii de comandă, control şi informatică în Armata României”, a precizat ministrul Ciucă.
***
„CETATEA” este un exerciţiu tehnic care asigură antrenarea structurilor de comunicații și informatică pentru planificarea și realizarea sprijinului de specialitate necesar asigurării schimbului informațional la nivel strategic, operațional și tactic, într-un mediu de lucru federalizat și într-un spațiu cibernetic ostil.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News