Ministrul Angel Tîlvăr: Forțele Navale, esențiale în arhitectura de securitate a României

Darius Muresan |
Data publicării:
Comandamentul Flotei, Constanța. Foto: Forțele Navale Române
Comandamentul Flotei, Constanța. Foto: Forțele Navale Române

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, consideră că rolul Forţelor Navale Române este esenţial în arhitectura de securitate naţională.

"În această zi importantă, în care prăznuim Adormirea Sfântei Fecioare Maria, le spunem 'La mulţi ani' marinarilor militari! Azi, mai mult ca oricând, rolul Forţelor Navale Române este esenţial în arhitectura de securitate naţională, în context aliat şi european, mai ales în actualul mediu de securitate, afectat de războiul ilegal declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei", a precizat ministrul într-un mesaj transmis joi, cu ocazia Zilei Marinei Române.

Angel Tîlvăr reaminteşte că, în acest an, România a operaţionalizat, împreună cu Bulgaria şi Turcia, un grup pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră, al cărui principal scop este menţinerea siguranţei traficului maritim prin activităţi de supraveghere, recunoaştere şi neutralizare a minelor marine, precum şi prin operaţiuni conexe de căutare-salvare pe mare.

"Mulţumesc marinarilor noştri militari care asigură prezenţa continuă cu nave şi alte capabilităţi militare în zonele de responsabilitate de pe mare şi de la Dunăre. Bun cart înainte!", a mai transmis ministrul Apărării în mesajul postat pe Facebook.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel