Publicitate
În prezent, Statele Unite au 14.000 de militari desfăşuraţi în Afganistan, unde aceştia furnizează cea mai mare parte din efectivele misiunii NATO pentru a susţine şi instrui forţele de securitate afgane, relatează AFP.
Vizita efectuată de Mattis, care se află pentru a doua oară în Afganistan în decurs de câteva luni, survine într-un moment critic al conflictului din această ţară care durează de 17 ani.
Forţele afgane şi americane au făcut puţin progrese în lupta împotriva talibanilor, cel mai mare grup insurgent din Afganistan, în timp ce actorii diplomatici îşi intensifică eforturile pentru organizarea de convorbiri de pace.
O încetare a focului fără precedent în luna iunie, urmată de o întâlnire între oficiali americani şi reprezentanţi ai talibanilor în Qatar, în iulie, a alimentat speranţa că negocierile ar putea pune capăt luptelor.
Dar un recent val de atacuri ale talibanilor şi ale grupării jihadiste Statul Islamic, care a-au soldat cu sute de morţi în rândul forţelor de securitate şi al civililor, a subminat grav această stare de optimism, notează AFP.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News