,,Încălcarea INF de către Rusia erodează bazele unui control efectiv al armamentului şi subminează securitatea aliată", urmărind ,,slăbirea generală a arhitecturii de securitate euro-atlantice", se arată într-o declaraţie comună a miniştrilor de externe din NATO, reuniţi la Bruxelles, potrivit AFP, Reuters şi dpa.
Potrivit unui comunicat de persă al NATO, miniștrii de externe ai NATO au ajuns la concluzia că Rusia a dezvoltat și lansat un nou sistem de rachete care încalcă Tratatul privind forțele nucleare intermediare, un acord cheie de control al armamentului, care a fost crucial în susținerea securității NATO de peste 30 de ani.
,,Vom continua să ne consultăm în mod regulat în vederea asigurării securității colective. Vom continua să păstrăm rachetele cu rază intermediară rusești sub supraveghere'', se mai arată în declaraţia comună a miniştrii de externe din NATO.
,,Facem apel la Rusia să revină de urgenţă la respectarea deplină şi verificabilă a INF. De ea depinde acum menţinerea" acestui tratat, subliniază miniştrii aliaţi.
Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare, semnat de Moscova şi Washington în 1987, interzice rachetele cu o rază de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de km dotate cu focoase nucleare şi se consideră că a reprezentat baza arhitecturii securităţii Europei, reducând riscul unui atac nuclear.
În martie, Rusia a făcut cunoscută racheta sa de croazieră Novator 9M729, denumită şi SSC-8, care are o rază de acţiune mai mică de 500 de km, dar este mobilă. SUA au apreciat că racheta respectivă reprezintă o încălcare a INF şi au ameninţat cu retragerea din tratat, în timp ce Moscova dezminte orice încălcare
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News