Militarii ucraineni de la linia frontului din Donbass, amendați dacă deschid focul? Fostul președinte Poroșenko anunță că va plăti el amenzile

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:

În cadrul unei emisiuni la un post de televiziune, fostul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, a declarat că intenționează să-i despăgubească pe militarii ucraineni aflați pe linia frontului în Donbass, pentru amenzile pe care autoritățile le vor aplica, dacă aceștia răspund cu foc la tirurile executate de militanți.

Petro Poroșenko a numit termenii armistițiului de încetare a focului intrat în vigoare pe 27 iulie, drept criminali, deoarece soldaților ucraineni li s-a interzis să tragă drept răspuns, la focul inamicului. Fostul președinte a argumentat că militarii se află în permanență sub amenințare, militanții trăgând regulat asupra pozițiilor ucrainene. Potrivit rapoartelor OSCE, din 27 iulie și până în 4 septembrie, au fost observate peste 900 de încălcări a armistițiului de încetare a focului, din partea separatiștilor.

Comentariul autorului: Potrivit precizărilor Ministerului ucrainean al Apărării pentru Radio Svoboda privind pierderile în rândul militarilor, din 14 aprilie 2014 și până pe 7 septembrie în acest an, 2660 militari au fost uciși și 10131 răniți, în conflictul armat din Donbass. În aceeași perioadă, pierderile Forțele Armate ucrainene din zona de conflict, care nu s-au datorat acțiunilor de luptă, se ridică la 1142 morți și 2316 răniți. Potrivit Ministerului Apărării, de la începutul acestui an, 46 de militari au fost uciși și 318 răniți ca urmare a operațiunilor militare, iar pierderile în afara luptelor  sunt de 53 de morți și 61 de răniți.

Decizia privind inactivitatea militarilor ucraineni la linia de contact a fost criticată în august și de fostul comandant al trupelor de desant, general-colonel Mihail Zabrodski, care a precizat că toți comandanții sunt obligați să cunoască intențiile adversarului, iar aceasta nu se poate face decât prin culegere de informații din dispozitivul de luptă al acestuia.

Pe de altă parte, planul președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, de încetare totală a oricărei riposte, pare să dea rezultate, deoarece nu au mai fost victime începând cu 27 iulie. Însă, până în prezent separatiștii au tras fără intenția de a provoca victime. Primul test adevărat al planului președintelui va fi când, militanții proruși vor trage să ucidă.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel