Potrivit Europol, citat de agenția de presă Mediafax, miercuri, în Senat, a fost adoptat în unanimitate un proiect de lege care prevede că nu vor mai beneficia de pensie de serviciu militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, membrii Corpului diplomatic şi consular, judecătorii Curţii Constituţionale, personalul aeronautic civil navigant, membrii Curţii de Conturi care au fost condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie.
În actul normativ scrie că „nu beneficiază de pensia de serviciu militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie dintre cele prevăzute la art. 289-291 din Legea 286/2009 privind Codul penal, dacă infracţiunea a fost săvârşită în calitatea pentru care persoana beneficiază/ar putea beneficia de pensie de serviciu”.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în calitate de Cameră decizională și se întoarce la Camera Deputaţilor pentru articolul nou introdus în Comisia juridică a Senatului. Camera Deputaților va decide dacă și în cazul punerii în mișcare a acțiunii penale, se va suspenda cererea de acordare a pensiei de serviciu.
„Punerea în mişcare a acţiunii penale, pentru una dintre infracţiunile menţionate, atrage suspendarea soluţionării cererii de acordare a pensiei de serviciu sau suspendarea acesteia, dacă a fost acordată până la soluţionarea definitivă a cauzei. (…) Dacă se dispune clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea sau încetarea procesului penal sau renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de o persoană dintre cele menţionate, aceasta este repusă în situaţia anterioară şi se plăteşte pensia de serviciu de care a fost lipsită”, scrie în document.
Beneficiarii de pensie de serviciu pentru limită de vârstă din Ministerul Afacerilor Interene sunt militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă și au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.
Vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă este de 60 de ani, iar atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare. Pensia de serviciu din MAI poate fi: pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată și pensie anticipată parţială, conform art. 15 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News