Complexele antiaeriene Gepard ale României, exerciţiu de antrenament în Polonia (Foto)

DefenseRomania Team |
Data publicării:

În această săptămână, militarii Detaşamentului de apărare Antiaeriană rotaţia a IX-a au executat primul exerciţiu de antrenament în teren, de nivel secţie, în poligonul Wzgora Mazurskie.

Acestă activitate a avut ca obiective antrenarea secţiilor Gepard de a duce acţiuni de luptă într-un mediu complex şi îmbunătăţirea relaţiilor de comandă-control, prin aplicarea corectă a procedurilor operaţionale existente la nivelul subunităţii.

Totodată acesta a reprezentat şi o oportunitate pentru militarii români de a se antrena pentru exerciţiul integrator CALFEX (Combined Arms Live Fire Exercise) pe care îl vor executa la începutul lunii mai în comun cu aliaţii, în cadrul căruia vor executa trageri de luptă reale, sprijinind antiaerian forţele de manevră din cadrul Grupului de Luptă.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel