În timpul unei audieri parlamentare, Pompeo a fost întrebat de mai multe ori de către senatori democraţi cu privire la afacerea ''primelor ruseşti'', adică recompensele plătite de Rusia talibanilor afgani pentru a ucide soldaţi americani, recompense despre care au scris mai multe media americane ce fac referire la informaţii obţinute de serviciile secrete ale SUA.
Preşedintele Donald Trump pare că încearcă să ocolească acest subiect şi a declarat săptămâna aceasta că nu l-a evocat în recentele discuţii telefonice avute cu omologul său rus Vladimir Putin, în timp ce Pompeo nu a precizat dacă a abordat această chestiune cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov.
,,Pot să asigur poporul american că de fiecare dată când am vorbit cu ministrul de externe Lavrov am abordat chestiunile care pun în pericol interesele americane, indiferent că este vorba despre soldaţii noştri pe teren în Siria, de soldaţii noştri pe teren în Afganistan, sau de ce se întâmplă în Libia'', a spus Pompeo în faţa congresmenilor, potrivit Agerpres.
Aceştia din urmă au insistat însă asupra atitudinii preşedintelui Trump. ''Nu cred că există vreo îndoială în spiritul tuturor oficialilor ruşi, inclusiv Vladimir Putin, asupra faptului că Statele Unite se aşteaptă ca ei să nu ucidă americani'', a răspuns secretarul de stat.
,,Pot să vă asigur că cei 300 de ruşi care erau în Siria, care au ameninţat America şi care nu mai sunt pe această lume înţeleg de asemenea acest lucru'', a completat Pompeo. El nu a precizat incidentul la care s-a referit, dar mai multe relatări evocă raidurile aeriene în care au fost ucişi numeroşi mercenari ruşi şi sute de combatanţi sirieni pro-guvernamentali în februarie 2018 în apropierea oraşului sirian Khasham.
Potrivit cotidianului New York Times, care a dezvăluit afacerea ''primelor ruseşti'', Moscova ar fi încercat probabil să răspundă în acest fel acelor raiduri.
Confirmarea unui incident care a avut loc în anul 2018
Cei 300 de ruşi ucişi la care a făcut referire astăzi secretarul american de stat Mike Pompeo, sunt mercenarii pe care forţele aeriene ale Statelor Unite i-ar fi eliminat în anul 2018, în Siria.
În 2018, mai mulţi mercenari ruşi ai companiei militare privare Wagner Group, care erau plătiţi să lupte alături de forţele militare ale regimului Assad, ar fi încercat să atace o bază militară şi o rafinărie care erau apărate de forţele americane în regiunea Deir Ezzor. La momentul respectiv, Ministerul de Externe de la Moscova a recunoscut că cinci cetăţeni ruşi ar fi fost ucişi în bombardamente în timp ce luptau alături de forţele siriene ale regimului Assad. În schimb, rapoartele militare citate de presa occidentală precizau că 300 de militari ar fi fost ucişi de raidurile americane din 7 februarie 2018.
La momentul respectiv informaţiile erau privire cu scepticism, iar presa occidentală sugerea că dacă se vor confirma, incidentul ar putea fi considerat cea mai sângeroasă confruntare dintre SUA şi Rusia de la sfârşitul Războiului Rece.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News