Mike Pence: SUA rămân un partener strategic pentru transformarea democratică a Republicii Moldova

S.I. Catalin |
Data publicării:
vicepreşedintele Statelor Unite, Mike Pence
vicepreşedintele Statelor Unite, Mike Pence

Vicepreşedintele Statelor Unite, Mike Pence, s-a întâlnit miercuri cu premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, şi cu ministrul de Interne, Andrei Năstase. În cadrul întâlnirii care a avut loc la Casa Albă, cei trei oficiali au discutat despre îmbunătăţirea situaţiei economice în Republica Moldova şi despre securitatea energetică, relatează Unimedia.

Mike Pence a reiterat sprijinul Statelor Unite pentru noul guvern al Republicii Moldova şi a transmis că Washingtonul va rămâne în continuare angajat în eforturile de reformare a statului. Aceste eforturi presupun numirea la timp a unui procuror general independent, reformarea legislaţiei care să poată asigura independenţa instituţiilor guvernamentale, măsuri anticorupţie eficiente şi procese electorale libere şi corecte, la scrutinul din 20 octombrie 2019.

Într-o postare pe Twitter, oficialul american a declarat că se simte onorat să-i întâlnească pe Maia Sandu şi Andrei Năstase, notând totodată că SUA sunt ''alături de poporul moldovean în eforturile de a construi un viitor prosper şi sigur".

,,Suntem alături de voi, Statele Unite ale Americii vor continua să fie un partener strategic pentru transformarea democratică a Moldovei", i-a transmis Mike Pence premierului Maia Sandu, potrivit unui comunicat emis de guvernul de la Chişinău.

De asemenea, Mike Pence şi-a exprimat susţinerea deplină pentru Guvernul condus de Maia Sandu şi pentru agenda reformelor democratice promovate de către Executivul de la Chişinău. El a subliniat că SUA au susţinut transmiterea paşnică a puterii şi vor continua să fie un susţinător fidel al transformării democratice a Republicii Moldova, în timp ce restabilirea statului de drept şi integritatea instituţiilor publice trebuie să rămână obiective majore pentru noul guvern.

La rândul ei, Maia Sandu a reiterat că un stat funcţional, în interesul cetăţenilor, şi demontarea sistemului corupt vor fi sarcini de bază ale Executivului, se mai arată în acelaşi text, ce precizează de asemenea că premierul a solicitat sprijinul autorităţilor americane, inclusiv al FBI, CIA şi Departamentului de Justiţie, în investigarea dosarului furtului bancar, precum şi îngheţarea activelor de pe teritoriul SUA ale persoanelor implicate în furt. Vicepreşedintele Mike Pence a declarat că autorităţile SUA vor analiza cererea Moldovei de a investiga acest caz.

Maia Sandu a subliniat că integrarea europeană rămâne obiectivul de baza al Executivului, iar cooperarea cu SUA, în mai multe domenii, inclusiv în sectorul apărării şi al securităţii, este o prioritate strategică pentru Republica Moldova.

Cât despre conflictul transnistrean, ea a declarat că în etapa actuală nu există condiţii propice pentru soluţionarea politică a acestuia, iar o soluţie nepotrivită ar putea dăuna intereselor Republicii Moldova.

Anterior, Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ivanka Trump, consilierul preşedintelui american Donald Trump. În cadrul acesteia, oficialul de la Casa Albă a reconfirmat sprijinul american pentru Republica Moldova, se arată într-un alt comunicat al Executivului de la Chişinău.

Ivanka Trump a felicitat Guvernul de la Chişinău pentru succesele obţinute şi a încurajat-o pe Maia Sandu în implementarea reformelor anticorupţie, necesare pentru creşterea investiţiilor în economia Republicii Moldova.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel