Mihail Kogălniceanu va deveni una dintre cele mai mari baze NATO din Europa de Est

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:

Baza militară de la Mihail Kogălniceanu va deveni una dintre cele mai mari baze NATO din Europa de Est, transmit știrileprotv.

În zonă ar trebui să apară un nou oraș, unde sunt așteptați 10.000 de militari care vor dubla actuala populație a localității.

Aproape 13 miliarde de lei ar trebui investiți în următorii 20 de ani în infrastructură, spații de cazare, dar și unități medicale și de învățământ. Proiectul a fost aprobat în ultima ședință a guvernului Dăncilă și va fi realizat cu bani de la buget.

Acesta este perimetrul pe care îl ocupă în prezent baza militară americană, lângă aeroportul Mihail Kogălniceanu din județul Constanța. Dacă proiectul aprobat de guvern va deveni realitate, practic aici se vor ridica tot felul de construcții cu o suprafață desfășurată de 30 de hectare, dar și drumuri și platforme aeroportuare pe alte 300 de hectare. În plus, se va construi o nouă pistă care va fi exclusiv militară. Totul în valoare de 12,7 miliarde de lei.

Baza va aduce o dezvoltare a localității

 

Experții sunt de părere că la Mihail Kogălniceanu va apărea o copie a unității Ramsmtein din Germania, cea mai mare bază militară nord americană și NATO în afara granițelor SUA. Noua bază va adăposti aproape 10.000 de militari americani, care vor fi însoțiți de familiile lor.

Baza Mihail Kogălniceanu adăpostește acum câteva sute de militari americani și piloți NATO implicați în misiunea de poliție aeriană deasupra Mării Negre. Aici lucrează deja sute de angajați civili români în special în zona administrativă, iar localnicii speră că viața lor se va schimba în bine în următorii ani. Analiștii susțin că demararea acestui proiect ar fi o mutare geostrategică importantă în contextul actual de securitate.

Baza aeriană Mihail Kogălniceanu a fost folosită pentru prima dată de trupele americane în 2003, când a fost transformată în pod aerian spre și dinspre Irak.

Vezi și: Germania este dispusă să contribuie mai mult la bugetul NATO, dar pune condiţii

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel