Mihail Gorbaciov vorbește despre ”amenințarea războiului”. Ultimul lider sovietic, apel către SUA și Rusia

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Mihail Gorbaciov, ultimul lider al URSS și Vladimir Putin, actualul președinte al Rusiei
Mihail Gorbaciov, ultimul lider al URSS și Vladimir Putin, actualul președinte al Rusiei

Ultimul lider al fostei Uniuni Sovietice, Mihail Gorbaciov, a avertizat vineri că lumea se îndreaptă către o perioadă periculoasă a politicii militarizate şi a lansat un apel către SUA şi Rusia pentru a începe rapid tratative cu privire la controlul armamentului nuclear, informează Reuters.

Publicitate

''S-a dovedit că acest tratat a fost cel mai important pilon al stabilităţii strategice. Avem nevoie de tratative astfel încât distrugerea lui să nu sporească ameninţarea războiului'', a declarat Gorbaciov, acum în vârstă de 88 de ani, pentru cotidianul Izvestia, la două luni după încetarea aplicării Tratatului privind forţele nucleare intermediare (INF), semnat de el însuşi în 1987.

''Există tendinţe periculoase - toate se află la orizont. Aş evidenţia doar două, ele sunt desconsiderarea dreptului internaţional şi militarizarea politicii mondiale'', a afirmat fostul lider al Uniunii Sovietice.

 

START, ultimul tratat important dintre SUA și Rusia, expiră în 2021



În luna august, preşedintele american Donald Trump şi-a retras oficial ţara din INF, pact semnat de SUA şi fosta Uniune Sovietică în 1987 în virtutea căruia au fost interzise rachetele lansate de la sol ce transportau focos nuclear pe o distanţă cuprinsă între 500 şi 5.500 de kilometri, informează Agerpres.

SUA, susţinute de aliaţii săi din NATO, au acuzat Moscova de încălcarea tratatului prin dezvoltarea sistemului său 9M729, cunoscut în cadrul NATO drept SSC-8. Washingtonul stabilise drept termen-limită data de 2 august pentru ca Rusia să se conformeze, în caz contrar considerându-se că tratatul a expirat.

Ultimul tratat important între SUA şi Rusia privind controlul armamentului, noul tratat START, va expira în 2021. El limitează numărul de focoase nucleare pe care le pot desfăşura cele mai mari puteri nucleare din lume.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Moscova este pregătită să extindă acest tratat, dar s-a plâns de ceea ce el consideră a fi refuzul Washingtonului de a se implica serios în acest dosar.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel