Mihail Gorbaciov: Tensiunile dintre Rusia şi Occident şi politicile privind armele reprezintă un 'pericol uriaş'

Eduard Pascu |
Data publicării:
Mihail Gorbaciov
Mihail Gorbaciov

Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a atras atenţia, într-un interviu pentru BBC transmis luni, că tensiunile dintre Rusia şi Occident şi posibilitatea ca cele două părţi să renunţe la tratatele privind armele nucleare reprezintă un "pericol uriaş", potrivit DPA, anunță Agerpres.

Gorbaciov, ultimul lider al fostei Uniuni Sovietice, a câştigat Premiul Nobel pentru Pace în 1990 pentru "rolul său conducător în procesul de pace" care a dus la căderea Zidului Berlinului şi "a adus Războiul Rece la un sfârşit paşnic".

"Atât timp cât există arme de distrugere în masă, în special arme nucleare, pericolul este uriaş", a spus Gorbaciov, răspunzând unei întrebări dacă recentele tensiuni ar putea duce la o confruntare. "Toate statele - absolut toate statele - trebuie să declare că armele nucleare trebuie distruse. Asta pentru a ne salva pe noi şi planeta", a declarat el.

Rece, dar e tot război



Deşi mulţi analişti susţin că Războiul Rece s-a încheiat după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, Gorbaciov a spus că atmosfera dintre Rusia şi Occident rămâne "rece, dar e tot război".

"Uitaţi-vă la ce se întâmplă. În diferite locuri se întâmplă încăierări, schimburi de focuri de armă. Avioane şi nave sunt trimise peste tot. Nu este genul de situaţie pe care să ne-o dorim", a afirmat el.

Gorbaciov a declarat că principiul său în timpul mişcării din Germania de Est care a dus la căderea Zidului Berlinului a fost că "nu trebuie să existe vărsare de sânge".

"Nu puteam permite să se întâmple aşa ceva în legătură cu o chestiune de o aşa magnitudine pentru Germania, pentru noi, pentru Europa, pentru întreaga lume. Prin urmare, am anunţat că nu ne vom amesteca", a spus fostul lider sovietic.

Vezi și: Mihail Gorbaciov: Rusia și SUA pot asigura securitatea fără arme nucleare 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel