Reuniunea virtuală a oferit ocazia primei participări, în format aliat, a noului secretar american al apărării, Lloyd J. Austin.
În cadrul unui interviu acordat Ora Armatei, ministrul român a transmis că la reuniune a dat „asigurări de sprijinul și contribuția noastră la tot ceea ce înseamnă continuarea procesului NATO 2030”.
„Am evidențiat angajamentul nostru pentru asigurarea cheltuielilor pentru apărare așa cum s-a stabilit la Summitul din 2014. Secretarul general al NATO a subliniat că există certitudinea că cel puțin nouă țări din alianță, față de trei cât erau acum șapte ani, s-au angajat să asigure procentul de 2% din PIB pentru apărare. România e una din aceste țări!
Totodată, faptul că asigurăm acest procent este cât se poate de evident, dar și mai important e că am început sa dezvoltăm capabilitățile prin care să ne asigurăm postura de securitate în regiunea Mării Negre și să ne jucăm rolul pe care îl avem în interiorul Alianței”, a precizat Nicolae Ciucă.
În ceea ce privește conflictul din Afganistan, Nicolae Ciucă a transmis: „Am avut posibilitatea să reconfirm angajamentul țării noastre pentru deciziile care vor fi luate in consens cu ceilalți membri ai Alianței. E foarte important să subliniem că în acest moment avem o continuitate de aproximativ 20 de ani în Afganistan și Irak, ceea ce relevă faptul că țara noastră e un aliat credibil care și-a îndeplinit toate angajamentele asumate”.
În cadrul reuniunii, ministrul Ciucă a mulțumit în numele României, tuturor miniștrilor apărării din Alianță, pentru că a fost aprobată operaționalizarea Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est în țara noastră.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News