Mesaj pentru Rusia: Portavionul USS Harry S. Truman nu poate intra în Marea Neagră, dar bifează o premieră după Războiul Rece

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
Portavionul american USS Harry Truman, sursă foto: U.S. Navy
Portavionul american USS Harry Truman, sursă foto: U.S. Navy

Portavionul american din clasa Nimitz USS Harry S. Truman, împreună cu grupul său de luptă, operează în Marea Mediterană și se află sub comanda NATO. 

Puternica navă de război americană va participa sub comanda NATO la exercițiul NeptunStrike22.

Exercițiul are loc pe fondul provocărilor și acțiunilor tot mai agresive ale Federației Ruse împotriva Ucrainei și reprezintă o demonstrație a abilităților statelor membre NATO.

De subliniat e că prezența în Mediterană a portavionului american USS Harry S. Truman, sub comandă NATO, reprezintă o premieră după finalul Războiului Rece și prăbușirea URSS.

Acest fapt a fost remarcat și de Ambasada Statelor Unite în România, printr-o postare pe pagina oficială de Facebook.

„Pentru prima dată după Războiul Rece, un portavion american și grupul său aeronaval de luptă se află acum sub comanda #NATO. Împreună cu alte nave ale Aliaților, acesta a început o serie de patrulări și exerciții în Marea Mediterană. Exercițiul #NeptuneStrike22 este un efort planificat îndelung și reprezintă o demonstrație vizibilă a abilității Aliaților NATO de a coopera și a se coordona eficient”, a transmis misiunea diplomatică americană în țara noastră.

 

De ce portavionul USS Harry S. Truman nu va putea intra în Marea Neagră

 

Pe fondul acțiunilor agresive ale Federației Ruse portavionul american va opera în Mediterană. Acesta nu va putea însă participa la manevre militare cu aliații în Marea Neagră, fiind interzisă prezența sa în acvatoriul Mării Negre prin Convenția de la Montreux adoptată în 1936.

Prin Convenția de la Montreux URSS a reușit să interzică accesul în Marea Neagră pentru navele de luptă mari, inclusiv portavioanele, al căror deplasament depășește 30.000 de tone. Totodată, la propunerea Marii Britanii, statele occidentale au reușit să restricționeze accesul în Marea Neagră al submarinelor rusești. De exemplu, acestea nu pot intra sau ieși în/din regiune decât la sosirea din șantierele navale sau deplasarea către acestea pentru reparații.

Potrivit convenției, navele de luptă ale statelor neriverane, cu un deplasament mai mic de 30.000 de tone, pot intra și rămâne în Marea Neagră pentru o perioadă de maximum 21 de zile.

CITEȘTE ȘI: Marea Britanie este nemulțunită de Convenția de la Montreux. Aceasta împiedică realizarea planului Global Britain în Marea Neagră

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel