Petr Pavel, unul dintre cei mai mari susținători ai Kievului, confirmă că e nevoie de obiective mai realiste, inclusiv cedarea temporară a unor teritorii ucrainene către Rusia

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:
Petr Pavel, NATO.int
Petr Pavel, NATO.int

În cadrul unui interviu acordat cotidianului american The New York Times (NYT), președintele ceh, Petr Pavel, a declarat, pe 23.09.2024, că Ucraina trebuie să fie mai realistă în ceea ce privește obiectivele sale de război și să accepte că o parte a teritoriului ar putea rămâne sub control rusesc, cel puțin temporar. 

Potrivit lui Pavel, care este descris de ziar ca fiind unul dintre cei mai mari susținători ai Ucrainei în apărarea sa împotriva invaziei rusești, este timpul ca ucrainenii și aliații lor să se confrunte cu ceea ce el crede că este realitatea.

,,Cel mai probabil rezultat al războiului va fi că o parte a teritoriului ucrainean se va afla sub ocupație rusă, cel puțin temporar”, a spus Pavel, care acum vizitează Statele Unite. Potrivit acestuia, există “o serie de exemple” de teritorii care sunt deținute temporar de Moscova.

Potrivit lui Pavel, nici Ucraina, nici Rusia nu se pot aștepta să-și atingă obiectivele maximaliste. “Este greu de vorbit despre înfrângerea Ucrainei sau înfrângerea Rusiei, pentru că acest lucru pur și simplu nu se va întâmpla”, a adăugat el, precizând că “sfârșitul va fi undeva la mijloc”.

“Putem vedea că Ucraina nu este capabilă să-și recucerească întregul teritoriu în acest moment, aceasta este realitatea”, a recunoscut și ministrul ceh de externe, Jan Lipavsky. Pe de altă parte, potrivit acestuia, acest lucru nu înseamnă că Ucrainei i se dictează să dea Rusiei ceva din teritoriile sale, confirmând astfel pretențiile agresorului.

Kievul cere returnarea tuturor teritoriilor ocupate de Rusia, inclusiv a peninsulei Crimeea, pe care Moscova a anexat-o în 2014. Rusia, pe de altă parte, dorește ca Ucraina să renunțe oficial la teritoriile pe care le revendică - inclusiv patru regiuni controlate doar parțial de forțele rusești.

Lipavský a subliniat că trebuie luate în considerare principii importante, cum ar fi respectarea Cartei ONU și a integrității teritoriale. “Pentru ca ucrainenii să fie cei care decid asupra teritoriului ucrainean”, a declarat el reporterilor la New York. Majoritatea liderilor occidentali se exprimă în aceeași ordine de idei.

Viitorul Ucrainei va fi subiectul principal al Adunării Generale a ONU de la New York săptămâna aceasta. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va face apel la un sprijin militar și politic mai mare în discursul său de miercuri. De asemenea, joi, la Washington, el îi va prezenta președintelui american, Joe Biden, un “plan de victorie” și apoi îl va face public.

Zelenski, care a exclus anterior discuțiile directe cu Rusia, și-a temperat poziția în vară, sugerând că discuțiile directe ar putea începe în noiembrie. Cu toate acestea, el nu a renunțat la a cere ca Rusia să părăsească tot teritoriul ucrainean.

Republica Cehă, împreună cu Polonia și statele baltice, reprezintă o coloană vertebrală fermă de sprijinire a Ucrainei, dar se confruntă cu o presiune publică tot mai mare, pentru a-și limita ajutorul și a împinge Ucraina să ajungă la un acord cu Rusia, a scris NYT. Potrivit unui sondaj realizat în această vară, aproape două treimi dintre cehi ar sprijini un sfârșit rapid al războiului din Ucraina, chiar și cu prețul cedării unei părți a teritoriului ucrainean, care va rămâne sub control rusesc.

În același timp, Pavel a respins ca fiind “absurde” inițiativele unor lideri precum premierul ungar Viktor Orbán, care critică ajutorul militar acordat Ucrainei și doresc ca Kievul să ceară urgent pace și să nu mai deturneze resurse despre care cred că ar fi mai bine cheltuite pentru nevoile interne ale Europei.

,,Problema are de-a face cu populismul”, a spus Pavel. ,,Este ușor să spui: Să încetăm să aprovizionăm Ucraina cu arme și muniție, iar atunci pacea va veni de la sine”, a adăugat el. Președintele ceh l-a descris pe Orbán însuși, cu “politica sa de pace” vag definită, ca fiind “prototipul populismului european”.

El a adăugat că, cine are o anumită experiență în apărare și securitate și cunoaște Rusia, știe că nu va fi pace dacă Ucraina declară că va înceta lupta. Potrivit acestuia, Rusia “nu își va opri activitățile militare”.

          

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel