Merkel crede că UE trebuie să contribuie mai mult, nu doar în domeniul apărării, în relația cu SUA sub Joe Biden

Darius Muresan |
Data publicării:

Cancelarul german Angela Merkel a declarat marţi că Uniunea Europeană trebuie să contribuie mai mult la parteneriatul transatlantic după ce democratul Joe Biden îşi va prelua mandatul de preşedinte al Statelor Unite ale Americii şi a subliniat totodată importanţa alianţei cu SUA, transmite Agerpres, citând EFE şi Reuters.

''Cred că în calitate de europeni - şi pe acest lucru ne concentrăm acum - va trebui să contribuim şi noi la relaţiile transatlantice, deoarece interesul nostru într-o alianţă cu Statele Unite, din raţiuni geopolitice şi strategice, este cel puţin la fel de mare'' precum interesul SUA într-o alianţă cu UE, a apreciat cancelarul german.

Merkel a spus că nu este vorba doar despre o mai mare implicare în domeniul apărării, ceea ce include contribuţia europeană la NATO, ci şi despre o cooperare în domeniul inovării, ştiinţei şi eforturilor diplomatice la nivel global.

''În acest sens, mă bucură cooperarea cu Statele Unite, care este importantă pentru noi şi este în interesul nostru'', a subliniat Merkel într-o sesiune de întrebări după un discurs susţinut la o conferinţă economică organizată de cotidianul Suddeutsche Zeitung.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel