Mercenarii ruși din Grupul Wagner, misiune în Libia? Putin ridică din umeri

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:

Vladimir Putin a fost întrebat în cadrul unei conferințe pe care a susținut-o cu Angela Merkel despre mercenarii grupului rus Wagner care luptă în Libia. Conferința a avut ca temă situația din Libia.

Întrebat de mercenarii ruși din grupul Wagner, Vladimir Putin a subliniat că în cazul în care există ruși care luptă în Libia, aceștia nu reprezintă Rusia și nici nu sunt plătiți de Moscova, subliniează cei de la Reuters. Președintele rus nu a oferit mai multe detalii.

Amintim că, așa cum a anunțat și DefenseRomania în urmă cu trei zile, Rusia a transferat mai mulţi mercenarii din Siria în Libia pentru a oferi sprijin şi suport militar Armatei Naționale Libiene (LNA) a mareșalului Khalifa Haftar.

Pe de altă parte, trupele mareşalul Khalifa Haftar au anunţat sâmbătă un acord de încetare a focului și a amenințat cu ”ripostă severă” în cazul în care forţele Guvernului de uniune naţională (GNA), recunoscut de ONU şi cu sediul la Tripoli, va încălca armistițiu.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel