"Este prerogativa poporului român să-şi aleagă conducătorii, iar Statele Unite respectă, fără a interveni, dreptul suveran al românilor de a alege", au subliniat zece congresmani de orientare bipartizană, deci atât republicani cât și democrați.
"Suntem profund îngrijoraţi de dovezile convingătoare desecretizate de guvernul român cu privire la eforturile ruse de a submina şi influenţa procesul electoral. Tacticile agresive ale guvernelor străine pentru a submina integritatea instituţiilor democratice ale României, cum ar fi manipularea platformelor de social media precum TikTok, trebuie investigate amănunţit şi condamnate în totalitate", potrivit parlamentarilor americani citaţi în comunicat, potrivit Agerpres.
"Asigurarea integrităţii procesului electoral este esenţială pentru susţinerea principiilor democraţiei şi suveranităţii. Suntem alături de România în preocuparea sa de a organiza alegeri prezidenţiale libere şi corecte", au mai scris Mike Turner, Gerald Connolly, Linda Sanchez, Brett Guthrie, Neal Dunn, Ann Wagner, Brian Fitzpatrick, Brendan F. Boyle, Rich McCormick, Rick Larsen şi Donald Norcross.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News