Prezentat de săptămânalul german cu numele ''Hafiz A.'', acest medic, care profesează acum în landul Hesse, este suspectat că ar fi lovit, ar fi supus unor rele tratamente şi torturat opozanţi ai regimului sirian răniţi şi spitalizaţi într-un spital militar din Homs, centrul revoltei împotriva preşedintelui Bashar al-Assad începând din martie 2011.
Solicitat de AFP, Parchetul general din Karlsruhe a refuzat să comenteze aceste informaţii.
În cadrul acestei anchete, realizată în comun cu canalul de televiziune din Qatar Al-Jazeera, Der Spiegel se bazează pe patru mărturii, între care cele ale doi foşti medici ai spitalului militar din Homs, Maez al-Ghajar şi Mohammed Wahbi.
Ceilalţi doi martori, care au pierdut fiecare câte un membru al familiei din cauza torturii, l-au recunoscut oficial pe medic într-o fotografie, săptămâna trecută.
Avocatul lui Hafez A. a negat categoric aceste acuzaţii, dând asigurări că clientul său, de confesiune creştină, a fost victima unor ''calomnii provenite din cercurile islamiste radicale''.
Hafez A. a ajuns în Germania în mai 2015 şi lucrează în prezent într-un spital dintr-o staţiune balneară.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News