Într-un interviu apărut în presa poloneză, Blaszczak a subliniat că este 'cea mai mare investiţie din istoria armatei poloneze, după mulţi ani de nepăsare, când au fost destructurate unităţi' militare.
Potrivit ministrului, 'este necesar să fie accelerată în continuare modernizarea' forţelor armate poloneze 'pentru că este singurul răspuns corect la atacul barbar al Rusiei asupra Ucrainei', iar, consolidând apărarea, 'nimeni nu va îndrăzni să ne atace şi ne vom putea apăra'.
De asemenea, Mariusz Blaszczak a ţinut să precizeze că Polonia nu intenţionează să revină la serviciul militar obligatoriu, deoarece nu este necesar, iar tinerii pot fi atrași să urmeze o carieră militară prin prezentarea unor oportunităţi și programe mai bune de formare.
În interviu, ministrul polonez al Apărării trece în revistă cele mai importante achiziţii recente ale Poloniei, între care 366 de tancuri Abrams şi 32 de avioane de vânătoare F-35 din SUA, 48 de avioane FA-50 şi 180 de tancuri K2 din Coreea de Sud, precum şi 648 de obuziere autopropulsate de fabricaţie naţională, pe lângă dragoare de mine Kormoran, potrivit Agerpresc care citează EFE.
Programul de extindere a armatei vizează creşterea efectivelor de la 115.000 de militari, în prezent, la 250.000, încorporarea a 18.000 de membri în Forţa teritorială paramilitară, care numără la ora actuală 32.000 de voluntari, precum şi creşterea cheltuielilor anuale pentru apărare la 3% din Produsul Intern Brut (PIB).
În acelaşi timp, marţi s-a încheiat desfăşurarea a 12 avioane de luptă americane F-22 Raptor la baza poloneză din Lask.
Potrivit declaraţiei făcute de un colonel de la această bază, Piotr Ostrouch, 'sosirea acestor avioane semnifică un singur lucru: că aliatul nostru, SUA, este foarte serios în ceea ce priveşte consolidarea flancului estic al NATO, în conformitate cu deciziile summitului NATO de la Madrid'.
F-22 este unul dintre cele mai moderne şi mai avansate tehnologic avioane de luptă din lume, a spus Ostrouch, adăugând că acestea vor participa la misiuni de supraveghere alături de F-16 poloneze, ajutând în acelaşi timp piloţii polonezi 'să se pregătească pentru a trece rapid pe F-35 ', considerat o variantă mai evoluată a F-22.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News