Marinarii ruși au închis intrarea în Golful Sevastopol, unde se află baza navală principală a Flotei din Marea Neagră

Ionel Copcea |
Data publicării:
Imagine ilustrativă / Nave de război rusești în portul Sevastopol din Crimeea.
Imagine ilustrativă / Nave de război rusești în portul Sevastopol din Crimeea.

Presa occidentală și mai multe surse de monitorizare de pe Twitter și Telegram au informat că marinarii ruși au instalat bariere speciale la intrarea în Golful Sevastopol, unde se află cea mai mare bază navală a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN).

Bariera se îndepărtează cu ușurință pentru trecerea navelor proprii, după care este instalată la loc.

Informațiile se bazează pe imagini prin satelit ale companiei americane Planet Labs.

Publicațiile occidentale, între care și The Warzone, dar și cele ruse, au precizat că marinarii militari ruși au recurs la această măsură din cauza faptului că în apele adiacente au fost identificate recent drone maritime de suprafață, transferate de SUA sub formă de asistență acordată Ucrainei în confruntările cu Rusia. Un vehicul fără pilot de acest tip a fost distrus de armata rusă lângă Sevastopol, iar altul a fost capturat în apropierea orașului, după ce a fost aruncat de valuri pe țărm.

Dronele maritime stealth, denumite sisteme autonome tactice (MANTAS), pot fi folosite atât pentru culegerea de informații, cercetare, supraveghere și indicarea țintelor, cât și pentru misiuni de lovire a navelor de luptă ale adversarului, transformându-se în drone kamikaze. Acestea reprezintă o amenințare reală atât pentru marina militară, cât și pentru transportul civil.

Golful Sevastopol este o zonă de apă semi-închisă, de tip estuar, din Marea Neagră, care nu îngheață, situată în partea de sud-vest a Peninsulei Crimeea. Acesta are o suprafață de 7,96 kilometri pătrați (lungimea de peste 7,5 kilometri, iar lățimea de aproximativ un kilometru). În interiorul acestuia este amplasată Baza Navală Crimeea a FRMN.

Comentariul autorului:

Imaginile publicate de The Warzone confirmă și prezența la intrarea în Golful Sevastopol a delfinilor special antrenați pentru a proteja baza navală rusă.

Institutul Naval American (USNI) a anunțat recent că marinarii ruși au amplasat două țarcuri pentru delfini la intrarea în Golful Sevastopol, chiar în interiorul unui dig. Potrivit analizei unor imagini din satelit, acestea au fost mutate acolo în luna februarie 2022, în jurul perioadei de declanșare a invaziei în Ucraina.

Delfinii ar putea îndeplini misiuni împotriva scafandrilor străini, un rol tradițional atribuit mamiferelor marine atât în SUA, cât și în Rusia, unde acestea au fost antrenate special. Datorită acestui lucru, forțele ucrainene pentru operațiuni speciale ar putea fi împiedicate să se infiltreze în port pe sub apă, în scopul sabotării navelor de război.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel