Marina Franței - semnal de alarmă: Flota de Rafale M îmbătrânește iar viitorul avion SCAF de generația a VI-a e tot mai departe

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Concept al proiectului SCAF, viitorul avion european de generația a VI-a. Sursă foto: Airbus
Concept al proiectului SCAF, viitorul avion european de generația a VI-a. Sursă foto: Airbus

Sistemul de luptă aeriană al viitorului (SCAF), prin care Franța, Germania și Spania intenționează să dezvolte o aeronavă de generația a VI-a, e în mare întârziere. Iar acest lucru nu mulțumește deloc Marina franceză.

Sebastien Lecornu, ministrul Apărării francez, în toamna acestui an, a dat asigurări că SCAF, „atât de așteptat de Berlin cât și de Paris se va face, nu putem să fim mai direcți”.

Și totuși, SCAF - viitorul avion european de generația a VI-a suferă.

SCAF a fost inițiat în 2017 și ar trebui ca undeva în jurul anului 2040 să ajungă la maturitate.

După luni de aprige discuţii privind împărţirea sarcinilor între cele trei ţări, guvernele au semnat la sfârşitul lui august 2021 un acord care prevedea 3,6 miliarde de euro pentru studii detaliate, aşa-numite de "fază 1B", în vederea începerii în 2025 a construcţiei unui prototip, care ar urma să decoleze doi ani mai târziu.

Problema e că faza 1B ar fi trebuit deja să începă acum 14 luni iar întârzierile continuă să se adune încă din fazele incipiente.

Contractele nu au fost încheiate în lipsa unui acord între compania franceză Dassault Aviation şi partenerul său principal Airbus, care reprezintă interesele Germaniei şi Spaniei.

În contextul în care industria de apărare nu ajunge la un acord, Marina franceză se teme că întârzierile din SCAF vor avea un impact asupra aviației navale franceze.

 

Marina Franței nu a mai primit avioane noi din anii 2000 de când Rafale M a intrat în serviciu

 

2. O aeronavă... (rafale-charles-de-gaulle-franta_88210000.jpg)

O aeronavă Rafale M, decolând de pe portavionul francez Charles de Gaulle, sursă foto: Dassault Aviation

Amiralul Pierre Vandiere, șeful Statului Major al Marinei Franței, citat de publicația franceză Zone Militaire, atrage atenția că Marina franceză nu a mai fost înzestrată cu aeronave noi de la debutul Rafale.

„Marina operează aceleași avioane de la intrarea lor în serviciu, nu a mai primit avioane noi. Modernizarea flotei noastre înseamnă modernizarea avioanelor pe care le deținem deja”, explică oficialul francez.

Iar situația nu e roză pentru Marină nici în programul SCAF (viitorul avion european de generația a VI-a). Nu doar pentru că SCAF e deja în întârzieri majore, ci mai ales pentru că componenta de aviație militară navală nu pare o prioritate a SCAF.

Totuși, jurnaliștii francezi sunt mai optimiști și amintesc că și în cazul Rafale, prima versiune care a intrat în serviciu a fost cea a Marinei.

Descarcă-ți aplicația DefenseRomania. O poți instala de aici:  Android (Magazin Play)    iOS (App Store)

De precizat că în decembrie 2000 primele două Rafale în versiunea Rafale M au fost livrate Marinei franceze. Avioanele au fost declarate operaționale în 2004.

În prezent Marina franceză deține 42 de aeronave de tip Rafale M.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel