Marina americană a interceptat un transport „masiv” de material exploziv, în Golful Oman

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:

Flota a cincea a Forțelor Navale americane a anunțat, marți, că a interceptat, în Golful Oman, o navă de pescuit care făcea contrabandă cu cantități importante de material exploziv. Nava plecase din Iran și se afla pe o rută care este folosită pentru furnizarea de arme către Grupul Houthi din Yemen.

Militarii americani au găsit peste 70 de tone de perclorat de amoniu, care este folosit în mod obișnuit pentru a produce combustibil de rachete precum și pentru explozivi, fiind pentru prima dată când se  descoperă acest tip de substanță în zona de responsabilitate a Flotei a cincea americane.

„Este o cantitate masivă de material exploziv, suficientă pentru a alimenta mai mult de o duzină de rachete balistice cu rază medie de acțiune, în funcție de dimensiune”, a declarat viceamiralul Brad Cooper, comandantul Forțelor Navale din Comandamentul Central american.

„Transferul ilegal de ajutor letal din Iran nu trece neobservat. Este iresponsabil, periculos și duce la violență și instabilitate în Orientul Mijlociu'', a precizat Brad Cooper.

Furnizarea, vânzarea sau transferul direct sau indirect de arme către Grupul Houthi încalcă Rezoluția 2216 a Consiliului de Securitate al ONU și dreptul internațional.

Pe navă au mai fost găsite și peste 100 de tone de îngrășământ cu uree. Ureea este un compus chimic cu aplicații agricole, dar cunoscut și ca precursor în obținerea substanțelor explozive.

Forțele americane au scufundat nava, pe 13 noiembrie, în Golful Oman, după ce au stabilit că era un pericol pentru navigație și pentru transportul comercial, iar cei patru membri ai echipajului au fost predați Pazei de Coastă yemenite pentru repatriere, potrivit unui comunicat de presă al Flotei a cincea.

Pe 18 ianuarie, Flota a cincea a mai confiscat 40 de tone de îngrășământ pe bază de uree, în Golful Oman.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel