Marea Britanie pregătește „Wasp” și „Snapper” - două tipuri de drone maritime care vor fi livrate Ucrainei

Drona kamikaze de suprafață ucraineană MAGURA V5.
Drona kamikaze de suprafață ucraineană MAGURA V5.

Oficiali din Marea Britanie au confirmat recent că, printre altele, Londra ajută la dezvoltarea a două tipuri de vehicule maritime fără echipaj (UMV) pentru Ucraina, după ce forțele ucrainene au obținut succese notabile împotriva mijloacelor navale rusești din Marea Neagră prin utilizarea UMV-urilor ca elemente de atac unidirecționale.

În mesajele scrise, transmise pe 4 februarie, ministrul pentru achiziții publice și industrie în domeniul apărării, Maria Eagle, a menționat programele de UMV-uri, denumite „Wasp” și „Snapper”, ca răspuns la o întrebare anterioară adresată în acest sens chiar de către secretarul de stat pentru apărare John Healey.

Maria Eagle a declarat că ambele tipuri de UMV-uri reprezintă într-adevăr „noi sisteme maritime fără echipaj” care au fost „dezvoltate rapid” special pentru a sprijini Ucraina.

„Sistemele sunt în prezent în curs de testare finală, iar detalii suplimentare vor fi stabilite în timp util”, a mai declarat Eagle.

Ministerul Apărării din Regatul Unit a refuzat să ofere detalii suplimentare cu privire la dezvoltarea acestor vehicule de luptă.

Recent, DefenseRomania informa că același minister a lansat în ianuarie o sesiune de atragere a producătorilor în proiectul similar COOKSON. Prin acesta au fost invitați parteneri industriali din NATO, Ucraina și țările Five-Eyes pentru a contribui la dezvoltarea unei drone maritime versatile, rapide și greu de detectat, concepută pentru operații în Ucraina și nu numai.

De asemenea, dezvăluirea lucrului la cele două UMV-uri suplimentare dezvoltate de Regatul Unit pentru Ucraina a urmat anunțului – și apoi reținerii de la orice altă informare – privind sistemul de apărare antiaeriană Gravehawk care urma să fie furnizat Kievului.

 

Ce aduc UMV-urile în războiul naval?

 

În același mod în care vehiculele fără pilot au schimbat percepția privind importanța acordată sistemelor autonome în domeniul aerian și terestru, devenind tot mai puternice și versatile, la fel vor sta lucrurile și cu cele maritime, care operează la suprafață sau subacvatic.

O analiza efectuată de GlobalData prezice că UMV-urile, ca platforme care operează atât la suprafață, cât și subacvatic, vor schimba radical războiul naval.

Utilizarea de către Ucraina a dronelor maritime împotriva navelor ruse a fost un exemplu concret în acest sens. Flota Rusă din Marea Neagră a fost efectiv forțată să se retragă din Sevastopol la Novorosiisk, după ce mai mult de o treime din navele sale de luptă și de sprijin au suferit avarii grave sau au fost distruse în întregime.

Eficacitatea demonstrată de dronele maritime ucrainene împotriva navelor ruse a făcut ca liderii militari din întreaga lume să analizeze cu seriozitate modul în care astfel de platforme vor influența viitorul războiului naval.

În august 2024, Ministerul Apărării din Regatul Unit a declarat că tehnologia de apărare navală a Ucrainei s-a „dovedit de neprețuit” în regiunea Mării Negre, cu 26 de nave ale Marinei Ruse avariate sau distruse în regiune între februarie 2022 și iunie 2024.

După rezultatele obținute potrivit GlobalData, poate cel mai important dintre toate UMV-urile desfășurate în spațiul de luptă a fost drona Magura V5, un UMV mic de doar 5,5 metri, care cântărește mai puțin de 1.000 kg. Drona are o rază de funcționare de până la 800 km, o viteză maximă de 78 km/h și este capabilă să transporte o sarcină explozivă de 200 kg.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel