Întrevederea a reprezentat o oportunitate pentru cei doi oficiali de a discuta despre cooperarea bilaterală româno-britanică în domeniul apărării, precum și despre teme de actualitate de pe agenda Alianţei Nord-Atlantice.
Au fost trecute în revistă rolul comun în asigurarea securității şi apărării Europei şi a fost exprimată convingerea că dialogul politico-militar dintre cele două țări va cunoaşte în continuare un trend ascendent.
Ministrul apărării naţionale a subliniat excelenta colaborare dintre cele două state în cadrul Parteneriatului Strategic şi a evidenţiat angajamentul constant şi solid al Marii Britanii în România, a cărui consistență este vizibilă în mod deosebit la implementarea măsurilor NATO destinate consolidării flancului estic. De asemenea, ministrul a mulţumit pentru contribuţia Forţelor Aeriene Regale britanice la misiunile de poliţie aeriană consolidată de pe teritoriul ţării noastre.
Pe parcursul întrevederii, cei doi oficiali au semnat Memorandumul de înțelegere privind cooperarea româno-britanică în domeniul apărării, document care va permite aprofundarea cooperării existente și identificarea de noi domenii de cooperare cu avantaje reciproce, reflectând statutul României de membru NATO și dinamica actuală a relațiilor bilaterale în noul context de securitate din Europa.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News