Marea Britanie analizează furnizarea de tancuri către Polonia pentru ca aceasta din urmă să transfere T-72 Ucrainei

Tanc principal de luptă de tip T-72. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Varșovia
Tanc principal de luptă de tip T-72. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Varșovia

Premierul britanic Boris Johnson a descris vineri drept ''realistă'' posibilitatea ca războiul în Ucraina să dureze până la sfârşitul anului 2023 şi chiar ca Rusia să-l câştige prin determinarea de a-şi continua ofensiva copleşitoare, relatează Agerpres, care citează France Presse şi postul CNN. Totodată, premierul britanic a precizat că Londra analizează furnizarea de tancuri către Polonia pentru ca aceasta din urmă să transfere T-72 Ucrainei.

Întrebat la o conferinţă de presă în capitala Indiei, New Delhi, despre o asemenea durată a războiului şi scenariul unei posibile victorii ruse, premierul britanic a răspuns: ''Este o posibilitate realistă, da, desigur''.

Preşedintele rus Vladimir ''Putin are o armată uriaşă (...), el a făcut o greşeală catastrofală şi singura opţiune pe care o are acum este să continue să folosească abordarea copleşitoare, bazată pe utilizarea artileriei, pentru a încerca să-i zdrobească pe ucraineni'', a remarcat Johnson cu privire la situaţia militară din Ucraina, unde după retragerea din nordul acestei ţări şi din zona Kievului trupele ruse se concentrează acum pe partea de est Ucrainei, fără să fi început încă ofensiva acolo cu toată forţa.

 

Marea Britanie analizează furnizarea de tancuri către Polonia pentru ca aceasta din urmă să transfere T-72 Ucrainei



În ce priveşte sprijinul militar pentru Ucraina în acest nou context militar, Johnson a spus că Marea Britanie are în vedere să furnizeze tancuri Poloniei, pentru ca în schimb aceasta din urmă să transfere din stocul său Ucrainei tancuri T-72 de concepţie sovietică, aflate deja în dotarea armatei ucrainene şi pe care militarii ucraineni ştiu să le folosească.

Cât despre tratativele ruso-ucrainene, premierul britanic a apreciat că o negociere ''realistă'' pentru a pune capăt conflictului ''nu pare probabilă în acest moment''.

Mai multe runde de negocieri între cele două părţi au avut loc de la începutul războiului, dar acum aceste tratative sunt în impas, Moscova acuzând Kievul că dă dovadă de inconsecvenţă după ce Ucraina a revenit asupra unor propuneri formulate la sesiunea de tratative desfăşurată la sfârşitul lunii martie la Istanbul.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel