MApN, prima reacție privind anularea licitației pentru bateriile de coastă. Cumpărăm sistemele prin procedură G2G

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Sistemul Naval Strike Missile, sursă foto: Raytheon
EXCLUSIV
Sistemul Naval Strike Missile, sursă foto: Raytheon

Ministerul Apărării Naționale a decis să anuleze procedura de achiziție pentru sistemele de instalații mobile de lansare a rachetelor anti-navă alegând varianta negocierii guvern-la-guvern (G2G). Oficial, pentru că licitația trebuia reluată după ce unul dintre operatorii economici clasați în etapa a doua a ales să nu mai continue iar procedura trebuia reluată de la zero. 

Contactat de DefenseRomania, Constantin Spânu, șeful Departamentului Comunicare al MApN, admite că noua procedura nu va include offset, dar dă asigurări că va exista cooperare cu industria de apărare națională

„Așteptăm să vedem ce se va stabili prin Hotărârea de Guvern. Aceea va fi calea de urmat. Sistemul de rachete de coastă nu va beneficia de offset, acesta este un termen în care sunt implicate societăți comerciale. În contractul G2G (guvern - guvern) se folosește termenul de cooperare industrială. Așa cum la Aerostar Bacău se fac anumite componente pentru sistemul Patriot și, mai nou, centru de mentenanță pentru avioanele F-16, la fel va fi găsit și un colaborator intern pentru sistemele de rachete de coastă", ne-a declarat în exclusivitate colonelul Constantin Spânu, șeful Departamentului Comunicare al MApN.

Reamintim cititorilor că Ministerul Apărării Naționale a introdus pentru dezbatere publică un proiect de hotărâre de guvern prin care se anulează licitația demarată pentru achiziția de sisteme de rachete de apărare costieră, prin HG 630/2018 și se merge mai departe pe cooperare guvern-to-guvern. Asta în condițiile în care deja erau făcuți pași importanți în achiziția Sistemelor de instalații mobile de lansare a rachetelor anti-navă. Conform notei de fundamentare în prima etapă au fost selectați pentru participare patru operatori privați. În a doua etapă, unul dintre operatorii economici nu a dorit să clarifice anumite aspecte solicitate și nu a dorit să meargă mai departe situație care a dus la anularea procedurilor specifice", se precizează în nota de fundamentare.

La licitație s-au înscris inițial patru companii: Saab/Diehl cu RBS 15 Mk III, MBDA cu Exocet Mk III, Raytheon cu NSM si Boeing cu Harpoon Block II. 

Valoarea estimată pentru programul de înzestrare cu baterii de coastă - „Sistemul de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă” este de minimum 137 milioane de euro (fără TVA).

 

Cooperare industrială în loc de offset

 

"Ca urmare a evaluării răspunsurilor primite la cererile de informații adresate producătorilor din țările membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și ale Uniunii Europene (UE), prin analiza multicriterială de eficiență operațională și de cost, prezentată în Studiul de concept (SC) SIML, Forțele Navale Române, ca structura beneficiară, au identificat varianta optimă pentru realizarea capabilității de luptă împotriva navelor de suprafață. De asemenea a fost identificată și necesitatea constituirii unei facilități de mentenanță la nivelul unui operator economic din România în vederea menținerii capabilității de mentenanță pe întreaga durată de viață a sistemului de instalații mobile de lansare rachete anti-navă.

Este de menționat și faptul că neadoptarea unor măsuri care să contribuie la menținerea și dezvoltarea potențialului capacităților de apărare existente la nivelul operatorilor economici din industria de apărare poate genera vulnerabilități privind securitatea națională prin afectarea securității lanțului de aprovizionare cu tehnica și mijloace de luptă necesare forțelor sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională", se arată în nota de fundamentare.

 

NSM americane, prin contract G2G

 

"Astfel, realizarea capabilității de luptă împotriva navelor de suprafață, aferentă programului de înzestrare SIML, implică înzestrarea Forțelor Navale Române cu un sistem de instalații mobile de lansare rachete anti-navă nou, modern, interoperabil cu  navele care  urmează să intre în dotarea forțelor navale și cu cele din dotarea altor state membre NATO, adaptat misiunilor.

În urma analizei documentelor de program, a reieșit că singurul sistem de instalații mobile de lansare rachete anti-navă modern, testat și livrat către forțele armate aliate, complet operațional, este sistemul bazat pe racheta Naval Strike Missile (NSM).

Prin achiziția SIML de la  Guvernul SUA se asigură realizarea unei capabilități operaționale prin:

- accesul la instruirea personalului pentru folosirea în luptă a sistemului pe baza experienței practice a armatei SUA (acces la proceduri de instruire inclusiv cele clasificate);

- accesul la  bazele de date cu caracteristicile/parametrii tactici ai țintelor (acces la bazele de date clasificate proprietate a Guvernului SUA);

- asigurarea interoperabilității în cadrul NATO;

- furnizarea  inclusiv a echipamentelor criptografice și cu regim special integrate în SIML (vor permite accesul la comunicații de voce și date, în mod criptat, bazat pe tehnologii proprietate a Guvernului SUA, pentru a permite asigurarea interoperabilității în cadrul NATO).

Aceste elemente sunt esențiale în realizarea capabilității de luptă împotriva navelor de suprafață aferentă programului de înzestrare STML, care se poate realiza numai prin contract de tip acord guvern la guvern, între Guvernul României și Guvernul SUA, în cadrul Programului Foreign Military Sales (FMS)", se mai arată în documentul citat.

Obiectivul de înzestrare este planificat a fi realizat până în anul 2024.

   

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel