Potrivit unui comunicat de presă al MApN, au fost evaluate şi analizate resursa umană, necesarul de materiale, precum şi schimbarea şi îmbunătăţirea circuitului epidemiologic pentru reducerea riscului de contaminare atât al personalului medical, cât şi al pacienţilor internaţi în unitatea medicală.
Totodată, a fost instituită continuitatea pe tură operativă a spitalului.
"Cu ajutorul militarilor din Batalionul 202 Apărare CBRN din Huşi, au fost dezinfectate spaţiile de circulaţie în incinta spitalului judeţean. De asemenea, s-au instituit noi proceduri de dezinfecţie în interiorul spitalului conform indicaţiilor epidemiologice. A fost efectuat instructaj cu tot personalul medical şi auxiliar despre purtarea echipamentului de protecţie. Noua echipă managerială a solicitat Ministerului Apărării Naţionale să sprijine cu personal medical militar activitatea din Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Suceava, pentru a asigura continuitatea în secţiile medicale. În acest sens, MApN a dispus prin Direcţia Medicală să suplimenteze cu personal medical militar unitatea medicală din Suceava", a precizat MApN.
Medicii militari au plecat spre Suceava
Sâmbătă, 10 medici militari, de diferite specialităţi (anestezie, boli infecţioase, pneumologie, medicină internă, cardiologie, radiologie, chirurgie generală, ortopedie traumatologică, gastroenterologie şi medicină de urgenţă), precum şi 10 subofiţeri sanitari din cadrul Spitalului Militar de Urgenţă "Dr. Constantin Papilian" din Cluj-Napoca, au plecat spre municipiul Suceava pentru o perioada de două săptămâni, aceştia urmând să asigure continuitatea în unitatea medicală suceveană.
După această perioadă, personalul medical va fi înlocuit cu o altă echipă din cadrul aceleiaşi unităţi medicale clujene.
Echipa medicală trimisă în sprijin va participa la asigurarea continuităţii asistenţei medicale pentru pacienţii internaţi COVID pozitiv, deoarece medicii din spitalul sucevean sunt "în mare parte contaminaţi".
"Prin eforturile conjugate ale noii echipe manageriale şi al echipei de medici venită în sprijinul acesteia se încearcă reoperaţionalizarea din punct de vedere medical a Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiul Suceava pentru toate tipurile de urgenţe medicale şi chirurgicale, indiferent dacă apar la pacienţii neinfectaţi sau cei infectaţi cu noul coronavirus", afirmă aceeaşi sursă.
De asemenea, au fost luate toate măsurile pentru asigurarea materialelor sanitare şi a medicamentelor necesare.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News