Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a confirmat pentru Antena 3 CNN că pe teritoriul României, pe malul Dunării, au fost descoperite mai multe fragmente dintr-o dronă rusească folosită în atacurile asupra unor ţinte din Ucraina.
Potrivit publicației citate, resturile din UAV-ul lansat de ruși au fost descoperite în judeţul Tulcea, în zona localităţii Plauru, la graniţa cu Ucraina, după atacurile de noaptea trecută asupra porturilor de la Dunăre ale Ucrainei. La faţa locului s-au deplasat, astăzi, echipe ale MApN pentru a căuta resturile aeronavei prăbuşite. Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a mers și el la locul prăbușirii dronei.
”Vom avea mai multe puncte de observație și patrule în zonă. Voi merge la Galați pentru a asigura autoritățile”, a declarat ministrul Tîlvăr.
Credibilitatea Armatei Române, pusă la îndoială
Anterior, MApN și Klaus Iohannis au declarat că nu există amenințări militare directe la adresa României.
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a infirmat, luni, "în mod categoric" informaţiile din spaţiul public cu privire la o "aşa-zisă situaţie apărută în cursul nopţii de duminică spre luni, în care drone ruseşti ar fi căzut pe teritoriul naţional al României".
”Nu a existat nicio piesă sau dronă care să fi ajuns în România. Am verificat absolut tot. Noi avem control total asupra spațiului aerian”, a confirmat ieri și Klaus Iohannis.
Din păcate, așa cum remarca și analistul militar Radu Tudor, evenimentul pătează imaginea instituțiilor cu atribuții în securitatea statului. Faptul că MApN a ieșit, luni, cu un comunicat, fără să fi efectuat o cercetare la fața locului naște semne de întrebare privind modul de acțiune al Armatei.
MApN sublinia, luni, că structurile cu responsabilităţi ale Ministerului Apărării Naţionale "au monitorizat în timp real situaţia generată de atacurile ruseşti executate cu drone, atât în cursul nopţii trecute, cât şi sâmbătă spre duminică, asupra infrastructurii din proximitatea porturilor ucrainene de la Dunăre".
Așa cum relata încă de ieri și DefenseRomania, grupul de analişti OSINT ai comunităţii ''GeoConfirmed'' au au analizat imaginile apărute zilele trecute. Investigația s-a bazat pe declaraţiile mai multor martorilor oculari, pe o înregistrare video care surprinde momentul exploziei dronei și pe analizarea mai multor elemente de relief. Concluzia analizei a fost foarte clară: detonarea dronei rusești a avut loc în zonă aflată la coordonatele 45.328864, 28.803601, într-o zonă agricolă care se află pe teritoriul României, foarte aproape de Dunăre.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News