Publicitate
Exerciţiul naval rusesc implică nave de suprafaţă din flota Rusiei de la Marea Neagră, cu baza la Sevastopol (în Crimeea), precum şi elicoptere şi avioane. La exerciţii va fi testată puterea de foc asupra ţintelor aflate la sol şi în aer, potrivit agenţiilor ruse de presă, transmite Agerpres.
Două nave de război americane urmează să sosească în Marea Neagră în această săptămână, în contextul în care Washingtonul şi NATO au tras un semnal de alarmă ca urmare a faptului că Rusia a comasat un număr mare de militari în apropiere de graniţa cu Ucraina şi în Crimeea.
La rândul lor, forţele armate ucrainene au simulat respingerea unui atac cu tancuri şi artilerie în apropierea Crimeii. Reuters aminteşte că exerciţiul are loc după o convorbire telefonică între preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin, unde liderul de la Casa Albă a abordat subiectul comasării de trupe ruse în apropiere de estul Ucrainei şi în Crimeea.
''Tancuri şi unităţi de artilerie subordonate Comandamentului Forţelor Armate din Ucraina (FAU) se antrenează în condiţii de luptă'', a declarat general locotenentul armatei ucrainene Serghei Naiev, comandantul FAU, într-o notă postată pe Facebook.
Comandantul ucrainean, care nu a precizat câţi militari au fost implicaţi în manevre, a informat că artileria şi tancurile care îndeplinesc misiuni ''de-a lungul frontierei cu teritoriul temporar ocupat Crimeea'' au avansat ''cu scopul de a contracara ofensiva inamicului virtual''.
Armata ucraineană a postat o înregistrare video cu manevrele, pe un fundal de muzică rock, în care puteau fi văzute tancuri în formaţie şi militari care manevrau elemente de artilerie.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News