Fostul şef de campanie al lui Donald Trump, Paul Manafort, şi-a dat acordul să pledeze vinovat la două capete de acuzare în cadrul unei înţelegeri cu procurorul special Robert Mueller, relevă documente ale autorităţilor judiciare federale din SUA, date vineri publicităţii, transmite Reuters.
Manafort va pleda vinovat la acuzaţiile de conspiraţie contra Statelor Unite ale Americii şi de conspiraţie pentru obstrucţionarea justiţiei, conform unor documente ale Tribunalului federal din Washington, D.C.
Paul Manafort, care în luna august a fost condamnat de un tribunal din statul Virginia pentru fraudă bancară şi evaziune fiscală, urma să compară, pentru acuzaţii conexe, în faţa unui tribunal din capitala federală a SUA. Selecţia juraţilor urma să înceapă luni, în cazul acuzaţiilor de conspiraţie pentru spălare de bani, conspiraţie pentru fraudarea SUA, neînregistrarea ca agent străin şi influenţarea martorilor.
Decizia lui Manafort ar putea fi un şoc pentru preşedintele Donald Trump, care luna trecută l-a lăudat pe fostul său colaborator pentru că nu a încheiat o înţelegere cu procurorii, aşa cum făcuse deja Michael Cohen, fostul avocat personal al lui Trump. ''Spre deosebire de Michael Cohen, el (Paul Manafort) a refuzat 'soluţia' - să cosmetizeze întâmplările pentru a obţine o 'înţelegere'. Am atât de mult respect pentru acest bărbat curajos!'', scria Donald Trump pe Twitter la 22 august.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News