Șeful statului vecin a vorbit despre faptul că Armata reprezintă un pilon important în constituirea Republicii Moldova ca stat independent și un garant al integrității teritoriale. La fel, președintele a menționat că în acești 30 de ani, Armata Națională a Republicii Moldova a devenit mai puternică și mai profesionistă, iar datorită misiunilor de pacificare internaționale, la care este parte, a devenit mai cunoscută în lume.
Totodată Maia Sandu a subliniat că obiectivul Chișinăului este ca Armata Națională să fie dotată cu „tehnică militară și cu armament performant”.
Vă prezentăm mai jos textul integral al mesajului președintelui R.Moldova, Maia Sandu, citat de portalul Deschide.md.
„Domnule ministru,
Doamnelor și domnilor militari,
Dragi apărători ai Republicii Moldova,
Sunt onorată să particip astăzi, alături de dumneavoastră, la evenimentul prin care celebrăm Armata Națională, la 30 de ani de la crearea acesteia. Este o aniversare care ne amintește despre cele mai importante etape care au făcut din Armata Națională o instituție de încredere a statului și care ne motivează să ne gândim la viitorul ei, care este strâns legat de viitorul țării noastre.
Fiind creată imediat după declararea Independenței Republicii Moldova, Armata Națională și-a scris istoria în pas cu istoria țării și, de rând cu țara, a înfruntat greutățile timpurilor și s-a dezvoltat în pofida acestora.
A fost un pilon important în constituirea Republicii Moldova ca stat independent și un garant al integrității teritoriale a țării. Pentru aceasta, astăzi, țin să aduc un omagiu veteranilor Armatei Naționale și eroilor căzuți în lupta pentru independența și integritatea Republicii Moldova.
În acești 30 de ani, Armata Națională a Republicii Moldova a devenit mai puternică și mai profesionistă, iar datorită misiunilor de pacificare internaționale, la care este parte, a devenit mai cunoscută în lume. Geniștii noștri ne-au reprezentat destoinic în misiunile din Irak, KFOR din Kosovo sau în misiunile sub egida ONU și OSCE. Armata Națională a devenit mai aproape și de oamenii de acasă. Și chiar dacă ținuta militară este mai puțin vizibilă în viața de zi cu zi, cetățenii noștri au știut mereu că, atunci când vine necazul, pot apela cu încredere la Armată. Ostașii și ofițerii noștri sunt mereu gata să le sară în ajutor.
Tot în acești 30 de ani, instituția armatei a cunoscut mai multe etape de reformare și restructurare. E un proces care încă nu s-a încheiat și căruia trebuie să-i dăm un nou impuls acum, pentru a avea armata modernă, profesionistă și dotată pe care ne-o dorim cu toții și pe care să ne putem bizuim.
În acest proces de reformare, cea mai importantă resursă a Armatei sunt oamenii. Dumneavoastră și colegii dumneavoastră. Ostașii în termen și cei din trupele de carabinieri, militarii prin contract sau ofițerii de rang înalt - toți trebuie să aibă condițiile necesare pentru un serviciu eficient, să aibă acces la instruire continuă și să fie promovați în funcție după merit.
În paralel, Forțele armate trebuie să fie asigurate cu tehnică militară și cu armament performant. Acestea sunt prioritățile momentului. Odată realizate, Armata Națională va deveni o forță capabilă să răspundă la provocările de securitate, dar și la așteptările țării și ale societății.
Astăzi, când Președinția, Parlamentul și Guvernul pot lucra coordonat, avem o șansă unică pentru a duce la bun sfârșit reforma Armatei. Este o schimbare demult așteptată, ce va spori capacitățile ei umane și tehnice.
Trebuie să începem cu o analiză a tuturor instituțiilor de securitate și de apărare ale statului, a legislației, structurii și dotării cu personal. Și neapărat trebuie să ne asigurăm că banul public este utilizat corect.
Acest exercițiu instituțional, desfășurat în cadrul „Analizei strategice a sectorului de apărare și securitate națională”, trebuie să cuprindă toate aspectele managementului și conducerii, să ofere suficientă materie pentru o revizuire și adaptare a documentelor strategice. În acest context, este esențială menținerea, în următorii ani, a unui nivel ascendent de finanțare a Armatei Naționale, precum și asigurarea protecției sociale adecvate pentru militari și familiile lor.
Stimați militari,
În calitate de Comandant Suprem al Forțelor Armate, voi continua să susțin eforturile îndreptate spre modernizarea sistemului de apărare națională, spre consolidarea parteneriatelor strategice și sporirea rolului Republicii Moldova în operațiunile internaționale de menținere a păcii.
De la Armata Națională așteptăm profesionalism și disciplină, corectitudine și devotament față de patrie. Așteptăm să fie pregătită și să-și îndeplinească necondiționat misiunile pe plan intern și extern. Și să servească țara și poporul, nu partide politice sau interese de grup. Doar așa, prin propriul exemplu, poate fi ridicat prestigiul serviciului militar și al profesiei de militar, făcând din ele un motiv de mândrie pentru toți.
Dragi prieteni,
În ajunul zilei de 3 septembrie, mulțumesc pentru devotament și serviciu întregului efectiv al Armatei Naționale. Tuturor celor care s-au aliniat sub Drapelul Republicii Moldova, legându-și de el viața și destinul.
Celor care au stat la baza Armatei Naționale acum 30 de ani și celor care asigură astăzi apărarea țării. Le transmit urări de sănătate, prosperitate și succes tuturor ostașilor și ofițerilor, celor aflați în rezervă sau în retragere, precum și veteranilor de război.
Vă doresc determinare și dinamism pentru a răspunde provocărilor timpului și a celor profesionale. Avem, împreună, o misiune ambițioasă, care necesită multă muncă, determinare și curaj. Vă chem să facem echipă comună, întru binele țării și al Armatei Naționale. Am toată încrederea că, împreună, vom reuși. Astfel încât să puteți spune oricând și oriunde, cu mândrie, „Servesc Republica Moldova!”.
Vă mulțumesc și La mulți ani, Armata Națională!”
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News