Mai invadează cineva Polonia? Apache, un adevărat monstru de ucis tancuri rusești, achiziționat de polonezi în versiunea cea mai avansată a elicopterului

Elicopter AH-64 Apache, photo source: buildCOBI.com
Elicopter AH-64 Apache, photo source: buildCOBI.com

În zbuciumata sa istorie Polonia a fost împărțită de mai multe ori.  Invadată ultima oară în 1939, moment care a dat naștere și celui de-al Doilea Război Mondial, Polonia azi a setat pentru anul viitor un prag de 5% din PIB pentru Apărare și a demarat programe de înzestrare care vor transforma Armata poloneză în cea mai puternică forță terestră din Europa.

Din multele programe de înzestrare aflate în derulare în Polonia, cel mai nou e un mega contract pentru achiziționarea a 96 de elicoptere de luptă AH-64E Apache, anunțat în aceste zile și de DefenseRomania. Contractul se ridică la aproximativ 9 miliarde de euro! 

2. Elicopter ... (apache_53984700.png)

Elicopter AH-64 Apache, photo source: U.S. Army

Pe lângă achiziționarea elicopterelor, acordul include o componentă logistică, care prevede furnizarea de echipamente de întreținere, suport tehnic, instruire, muniție și piese de schimb. Contractul are și o componentă de offset privind întreținerea și mentenanța elicopterelor AH-64 Apache în Polonia.

Contractul privind elicopterele de atac produse de Boeing e doar unul din multele alte contracte uriașe de înzestrare. Anul acesta Polonia a alocat Apărării 4% din PIB, adică aproape 33 de miliarde de euro.

 

Apache, un adevărat monstru de ucis tancuri rusești. Polonia va achiziția cele aproape 100 de AH-64E Apache în cea mai modernă versiune

 

Publicația poloneză Defence24 a realizat un interviu cu generalul (r.) al Forțelor Aeriene Poloneze Tomasz Drewniak, în care acesta a vorbit și de importanța achiziției de elicoptere Apache.

Generalul polonez afirmă că Apache a fost conceput special pentru a fi un ucigaș de tancuri sovietice în perioada Războiului Rece iar versiunea pe care o achiziționează azi Polonia nu mai are nicio legătură cu cea anterioară.

Elicopterele Apache pe care le cumpărăm sunt mai degrabă comparabile în versiune cu Viper Block 70 al F-16. Ceea ce achiziționăm are foarte puține lucruri în comun cu primul Apache care a fost creat special în timpul Războiului Rece. E un elicopter performant a cărei principală misiune e sprijinirea forțelor terestre.

3. Elicopter ... (img-20240615-wa0019_03492800.jpg)

Elicopter Apache al Armatei SUA, expus la BSDA 2024 / Foto: DefenseRomania 

Esența pentru care a fost conceput Apache a fost să oprească mii de tancuri sovietice în cazul în care acestea urmau să invadeze Occidentul. Apache o o mașină de ucis tancuri, vehicule blindate, practic orice tip de echipament mobil.

Numărul de elicoptere pe care le cumpărăm trebuie să fie corelat cu conceptul nostru de utilizare operațională. Nu cumpărăm un anumit număr doar pentru că unei persoane îi place acel număr. E vorba de planificare.

(...)

Fiecare elicopter, în versiune de bază, e dotat cu 16 rachete Hellfire. Cu aproape 100 de elicoptere vom avea peste 1.500 de rachete”, a conchis generalul polonez care a adăugat că la nivel de logistică, depozitare și întreținere polonezii vor înfrunta provocări.

 

Cine mai invadează Polonia? Polonia, pe cale să devină cea mai puternică forță terestră din Europa

 

4. Un elicopt... (abrams-black-hawk-apache_86424000.jpg)

Un elicopter UH-60 Black Hawk și unul AH-64 Apache, zburând deasupra unui tanc american Abrams M1A2. Foto: Departamentul Apărării din SUA

E o chestiune de timp până când Polonia va deveni cea mai puternică forță terestră din Europa. Cu lecțiile istorice învățate, polonezii investesc masiv pentru a putea face față unei noi ipotetice invazii venite dinspre Federația Rusă. Totodată, Varșovia are în coastă și enclava rusă Kaliningrad, puternic militarizată.

Polonia achiziționează zeci de sisteme de artilerie, lansatoare multiple HIMARS, dar și sute de tancuri americane Abrams și peste 600 de obuziere sud-coreene K2 Panther. Acestora li se adaugă cele 96 de elicoptere de atac Apache.

Polonia a semnat contracte importante cu Coreea de Sud privind livrarea şi producerea de material militar greu, care vizează circa o mie de tancuri de luptă K2 Panther. Totodată, Polonia a comandat 250 de tancuri americane Abrams pentru a înlocui vechile tancuri din epoca sovietică pe care le-a trimis în Ucraina.  Ulterior, polonezii au anunțat o altă achiziție de 116 tancuri Abrams second hand.

Varșovia mai intenționează totodată să ducă la bun sfârșit un contract-mamut, pentru vânzarea a 484 de lansatoare HIMARS.

CITEȘTE ȘI: Abrams în versiunea modernă cumpărată de România e o adevărată mașină de luptă. Tancul vine însă cu o mare provocare pe lângă cele 70 de tone și infrastructura României

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel