Macron le cere europenilor să nu mai fie „naivi”. Franța vrea ca Europa să se poată apăra singură după ce SUA au pivotat spre Pacific

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Ministerul Apărării de la Paris - Ministère des Armées
Sursă foto: Ministerul Apărării de la Paris - Ministère des Armées

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, le-a cerut europenilor să înceteze să mai fie "naivi" şi să tragă toate învăţămintele replierii strategice a SUA în faţa Chinei, ceea ce, în opinia sa, înseamnă în primul rând asumarea propriei lor protecţii, transmite marţi Agerpres, citând EFE.

"Europenii trebuie să înceteze să mai fie naivi. Când ne aflăm sub presiunea puterilor, care uneori îşi înăspresc (atitudinea), trebuie să reacţionăm şi să arătăm că avem forţa şi capacitatea de a ne apăra. Nu prin escaladarea situaţiei, ci protejându-ne", a insistat Macron, ca reacţie la pierderea de către Franţa a unui contract privind vânzarea de submarine Australiei, într-o conferinţă de presă comună cu premierul elen Kyriakos Mitsotakis, citat de Reuters şi AFP.

"Nu este vorba de a găsi alternativă la alianţa cu Statele Unite. Nu este vorba despre o substituire, ci înseamnă să ne asumăm responsabilitatea pilonului european în cadrul NATO şi să tragem concluziile pentru a ne asigura propria protecţie", a adăugat preşedintele francez. "Statele Unite ale Americii sunt mari prieteni istorici şi aliaţi în ceea ce priveşte valorile, însă suntem obligaţi să constatăm că, de mai bine de 10 ani, Statele Unite se concentrează în primul rând asupra lor, şi au interese strategice care se reorientează către China şi Pacific. Este dreptul lor, este vorba despre propria lor suveranitate (...)", a subliniat şeful statului francez. "Cu acelaşi pragmatism şi cu aceeaşi luciditate trebuie, ca europeni, să contribuim la propria noastră protecţie", a atras atenţia Macron.

Anunţarea, la 15 septembrie, a unui parteneriat strategic între SUA, Australia şi Regatul Unit (AUKUS), soldat cu anularea unui contract extrem de important de vânzare de submarine franceze Canberrei, a provocat o criză diplomatică majoră între Franţa şi SUA, aminteşte AFP.

AUKUS a dus la ruperea unui important contract de armament încheiat de Franţa cu Australia în valoare de peste 50 de miliarde de euro pentru furnizarea de către Paris a 12 submarine din clasa Barracuda. Acordul a fost numit de presă „contractul secolului”.


 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel