La peste un an după ce Washingtonul, Londra şi Canberra au torpilat un important contract francez pentru submarine, aducând relaţiile franco-americane aproape de punctul de ruptură, cele două ţări trebuie să dea dovadă de unitate în faţa ameninţărilor comune din partea Rusiei şi Chinei, comentează Reuters.
Dar principalul subiect al discuţiilor în Salonul Oval va fi Legea americană privind reducerea inflaţiei (Inflation Reduction Act - IRA). Europenii afirmă că programul de subvenţii masive pentru fabricanţii americani ar putea da o lovitură fatală industriilor europene, care sunt deja sub şocul preţurilor ridicate la energie, din cauza invaziei ruse în Ucraina.
China - subiect pe agenda celor doi
Macron va încerca să convingă SUA că este în interesul lor să nu slăbească întreprinderile europene într-un moment în care aliaţii occidentali fac faţă unei concurenţe economice intense din partea Chinei, care - potrivit lor - îşi utilizează puterea economică drept pârghie diplomatică.
"Discursul va fi acesta: există evident o provocare chineză şi noi putem să-i ajutăm pe ceilalţi în UE să iasă din naivitatea lor cu privire la acest subiect. Dar nu puteţi să ne cereţi să ajutăm China în problema IRA pe seama noastră", a declarat un diplomat francez pentru Reuters, sub rezerva anonimatului.
Liderul francez va încerca să negocieze scutiri pentru întreprinderile europene după modelul celor pe care Mexicul şi Canada le-au obţinut deja, a indicat un consilier prezidenţial francez.
Constructorii de automobile germani, pentru care SUA reprezintă o importantă piaţă de export, se numără printre cele mai mari victime ale pachetului IRA, care subvenţionează maşinile electrice fabricate în SUA, a declarat anterior preşedintele francez. Constructorii de automobile francezi nu exportă spre SUA, dar Franţa are importanţi furnizori de piese de automobile care ar fi afectaţi, a explicat el.
Problemele energetice vor ocupa de asemenea un loc important în convorbirile de la Casa Albă, Franţa dorind să întărească cooperarea în domeniul energiei nucleare. Macron vrea ca Franţa să construiască mai multe reactoare nucleare, dar se confruntă cu probleme legate de coroziune la centralele sale învechite.
Serviciul public francez EDF a recrutat sute de lucrători specializaţi, între care sudori, de la constructorul american de centrale nucleare Westinghouse pentru a ajuta la rezolvarea problemelor de la centralele nucleare franceze şi a evita penele de curent în această iarnă.
Macron se va deplasa de asemenea în Louisiana, aparent pentru a aduce un omagiu moştenirii franceze a acestui stat american, dar şi pentru a discuta despre probleme energetice, a declarat consilierul prezidenţial francez menţionat.
Gigantul petrolier francez TotalEnergies deţine un important terminal de gaz lichefiat în statul respectiv şi Macron care s-a plâns de preţul ridicat al exporturilor de gaz american a declarat că va ridica problema în discuţia cu Biden.
"SUA produc gaze ieftine, dar ni le vând la un preţ ridicat", a declarat Macron la 8 noiembrie. "Şi în plus, ei au subvenţii masive în unele sectoare care fac proiectele noastre necompetitive".
"Cred că este inamical şi voi merge la Washington într-un spirit al prieteniei la sfârşitul lunii pentru a pleda în favoarea respectării unor reguli echitabile ale jocului", afirmase preşedintele francez.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News