Macron a discutat cu liderii statelor din emisfera sudică care susțin o pace negociată în Ucraina

Darius Muresan |
Data publicării:
Foto: Administrația Prezidențială franceză
Foto: Administrația Prezidențială franceză

Preşedintele Emmanuel Macron a discutat vineri cu lideri ai unor ţări din Sud participanţi la Forumul pentru Pace de la Paris, care au cerut negocieri pentru a se pune capăt războiului din Ucraina, ale cărui consecinţe afectează întreaga lume, informează Agerpres, care citează AFP.

"Acest război declanşează foametea" în "emisfera sudică" şi, prin urmare,"nu este un război al ţărilor din nord", este de asemenea "un război al ţărilor din sud", a afirmat preşedintele argentinian Alberto Fernandez în timpul unei dezbateri cu şeful statului francez. El a cerut începerea unei "negocieri pentru atingerea păcii", asigurând că şi America Latină "se va aşeza în jurul mesei"."Etica ne impune să cerem pacea", a insistat el."Este important să preţuim din nou cuvântul pace chiar şi atunci când cineva poate crede că este o naivitate să ceri pacea" pentru că nu există "nimic mai revoluţionar decât să ceri pacea".

Omologul său din Guineea Bissau, Umaro Sissoco Embalo, care prezidează în prezent Comunitatea Economică a Statelor Africii de Vest (ECOWAS), a deplâns faptul că pentru comunitatea internaţională singurul lucru pe ordinea de zi este conflictul dintre Ucraina şi Rusia, în timp în Africa sunt multe războaie."Am impresia că dacă ar exista un dialog serios, războiul s-ar putea termina foarte repede", a adăugat el, povestind apoi despre întâlnirea avută la Moscova cu preşedintele Vladimir Putin la sfârşitul lunii octombrie. Potrivit acestuia, preşedintele rus i-a spus să-i dea "o îmbrăţişare mare fratelui său Macron" şi s-a arătat gata de dialog. La Kiev, liderul ECOWAS s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski."I-am spus lui Zelenski 'trebuie să vorbeşti cu Putin', 'am impresia că Putin vorbea serios'", a explicat Umaro Sissoco Embalo. El a dat asigurări că preşedintele rus i-a mai spus că "Macron este important pentru a pune capăt războiului".

Liderii invitaţi de preşedintele francez la forum îi cântă în strună acestuia, comentează AFP, care remarcă, de asemenea, că Emmanuel Macron face o notă uşor discordantă în tabăra occidentală de luni de zile prin evidenţierea necesităţii de a se ajunge în cele din urmă la o pace negociată între ucraineni şi ruşi, atunci "când poporul ucrainean şi liderii săi vor decide acest lucru, în condiţiile pe care ei le vor hotărî".

Aceste apeluri la negociere au agasat foarte mult Ucraina.

Recent, şeful Statului Major al Statelor Unite, generalul Mark Milley, a declarat, la rândul său, că speră la discuţii care să pună capăt conflictului, o victorie militară fiind, potrivit acestuia, imposibilă atât pentru Moscova, cât şi pentru Kiev.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel