"Belarusul a fost supus unuia dintre cele mai dure atacuri din exterior", a declarat Lukaşenko, adăugând că manifestaţiile cu zeci de mii de belaruşi, care s-au desfăşurat timp de mai multe săptămâni, împotriva realegerii sale în august au fost rezultatul unui complot occidental.
"Însă Blitzkrieg-ul a eşuat, iar noi ne-am conservat (controlul în) ţară", a dat el asigurări în timpul unui vast congres al cadrelor regimului său.
"În ciuda tensiunilor create artificial în societate de forţe exterioare, am supravieţuit", a adăugat el.
Lukaşenko a promis să prezinte reforme instituţionale şi constituţionale în cadrul acestei Adunări Populare. Joi, el le-a cerut delegaţilor "să reflecte" la asta.
"Trebuie să analizăm cu atenţie chestiunile legate de dezvoltarea societăţii şi rolul cetăţenilor în viaţa politică a ţării şi să reflectăm asupra posibilităţii de a corecta legea fundamentală", a spus el în faţa acestei adunări de 2.700 de fideli şi în absenţa oricărui opozant.
"Într-o bună zi veţi alege un alt Lukaşenko sau pe altcineva", a mai spus preşedintele, care se află la putere din 1994.
Realegerea sa controversată în luna august, denunţată ca frauduloasă de opoziţie şi de Occident, a provocat o mişcare de contestare fără precedent, care a zguduit ţara timp de mai multe săptămâni, prin mari manifestaţii.
Însă regimul a reuşit să sufoce mişcarea de contestare prin reţineri în masă, violenţe ale poliţiei, precum şi prin arestarea sau împingerea spre exil a tuturor liderilor mişcării de protest.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News