Mai multe jurisdicţii au fost adăugate de Comisia Europeană lista celor care prezintă riscuri legate de finanţarea terorismului şi spălarea de bani, informează Reuters. Pe listă figurează acum 23 de ţări şi teritorii, faţă de 16 anterior. Comisia Europeană precizează că a adăugat state cu 'deficienţe strategice în combaterea spălării de bani şi a finanţării regimurilor teroriste''.
Lista cuprinde în prezent Afganistanul, Arabia Saudită, Bahamas Botswana, Coreea de Nord, Etiopia, Ghana, Irakul, Iranul, Libia, Nigeria, Pakistanul, Panama, Samoa, Siria, Sri Lanka, Trinidad Tobago, Tunisia, Yemenul şi patru teritorii ale SUA - Samoa Americană, Insulele Virgine Americane, Puerto Rico şi Guam. Au fost eliminate Bosnia Herţegovina, Guyana, Laos, Uganda şi Vanuatu. Decizia a fost luată în contextul mai multor scandaluri recente în care au fost implicate bănci din Uniunea Europeană.
Mai multe state membre au criticat însă măsura, care le-ar putea afecta relaţiile economice cu Arabia Saudită. Panama a susţinut că nu ar trebui să figureze pe listă, deoarece a adoptat recent reglementări mai restrictive împotriva spălării de bani. Pe lângă impactul asupra reputaţiei statelor vizate, includerea pe lista neagră complică relaţiile cu UE. Băncile europene trebuie să efectueze verificări suplimentare ale plăţilor entităţilor din ţările respective.
Statele Membre ale Uniunii Europene au la dispoziţie o lună, cu posibilitatea prelungirii termenului la două luni, pentru susţinerea listei. Aceasta poate fi respinsă cu o majoritate calificată.
Cinci dintre statele şi teritoriile de pe lista neagră - Samoa, Trinidad Tobago, Samoa Americană, Insulele Virgine Americane şi Guam - sunt considerate de Uniunea Europeană şi paradisuri fiscale. Criticile la adresa listei se referă la neincluderea unor ţări implicate în scandaluri de spălare de bani în Europa. Europarlamentarul Sven Giegold, membru al comitetului Parlamentului European privind infracţiunile financiare, a arătat că 'încă mai lipsesc unele din cele mai mari spălătorii de bani negri. Printre acestea se numără Rusia, City-ul (centrul financiar - n. red) londonez şi Azerbaidjanul. Săptămâna viitoare urmează să fie actualizată şi lista neagră corespunzătoare a Grupului de Acţiune Financiară (Financial Action Task Force, FATF), organism internaţional care are în prezent în vedere doar 12 jurisdicţii, printre care nu se numără Arabia Saudită, Panama şi teritoriile americane.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News