"Cred că reconstrucţia Ucrainei este responsabilitatea unei societăţi europene civilizate. Şi noi, toate ţările Uniunii Europene, trebuie să contribuim la asta", a subliniat ministrul, în cadrul unui eveniment organizat de Institutul Aspen România, în parteneriat cu biroul din Bucureşti al German Marshall Fund of the US.
Pe de altă parte, el a subliniat că reconstrucţia Ucrainei a început deja în prima zi a războiului. "De ce? Pentru că au fost mii, milioane de refugiaţi care au părăsit Ucraina încercând să găsească o ieşire, o soluţie pentru ei, pentru familiile lor şi să supravieţuiască în perioada următoare. Şi ce s-a întâmplat? Polonia şi România, ţările care sunt la graniţa Ucrainei, au oferit sprijin din prima zi, sprijin care a fost ajutor umanitar în primul rând", a subliniat Spătaru.
El a precizat că Guvernul României a făcut posibil ca mii de oameni, de ucraineni, să aibă un loc de muncă, să se integreze în societate, să ofere copiilor posibilitatea de a învăţa.
"Aceasta este baza reconstrucţiei Ucrainei pentru că, la un moment dat, acei oameni se vor întoarce în Ucraina şi vor continua să lucreze pentru că sunt oameni mândri, mândri că sunt ucraineni", a adăugat Spătaru. Ministrul Economiei a adăugat că aceştia au familiile acolo şi sigur se vor întoarce la locul lor.
În opinia sa, cu siguranţă România va avea o contribuţie semnificativă în reconstrucţie, fiind la graniţa Ucrainei.
România va juca un rol cheie în reconstrucția Ucrainei
"Am început să facem legătura şi în infrastructura din Galaţi. Au finalizat linia de cale ferată care transportă cereale din Ucraina şi au continuat să facă afaceri, nu cum o făceau înainte, dar continuă să facă afaceri, să zicem pentru a supravieţui, pentru a avea finanţarea adecvată pentru oamenii care lucrează acolo, pentru oamenii care luptă acolo", a adăugat Spătaru.
El a precizat că acesta este un aspect foarte important pe care trebuie să-l arătăm Europei, că "suntem pregătiţi pentru asta".
"Vom juca un rol cheie în acest sens şi, în întreaga configuraţie a reconstrucţiei, să spunem, care va dura ani. O sumă semnificativă de bani va fi alocată pentru asta", a mai spus ministrul, care a subliniat că Europa, Statele Unite au anunţat că oferă sprijin.
"Este vorba despre oameni, despre ţări, despre continuitatea afacerii, aşa cum ştim cu toţii că trebuie să fie. Şi din această perspectivă aş spune că poziţia strategică a României şi avantajele României, începând deja din prima zi de război, vor avea un rol cheie în reconstrucţia viitorului Ucrainei", a mai spus ministrul Economiei.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News