"Shekau a preferat umilinţa în viaţa de apoi umilinţei pe Pământ. S-a sinucis declanşând un exploziv", a declarat în limba kanuri o voce care pare a fi a şefului ISWAP, Abu Musab Al-Barnawi, în această înregistrare trimisă AFP de o sursă care transmite de obicei mesajele grupului.
Boko Haram nu a comentat moartea anunţată a liderului său, iar armata nigeriană a menţionat că desfăşoară o anchetă.
În înregistrarea sa, ISWAP descrie cum trupele sale, trimise în enclava Boko Haram din pădurea Sambisa, l-au descoperit pe Shekau în casa lui şi au început lupta.
"A bătut în retragere şi a fugit, rătăcind printre tufişuri timp de cinci zile. Cu toate acestea, luptătorii (din ISWAP) au continuat să-l caute şi să-l vâneze până când l-au putut localiza", potrivit înregistrării.
După ce l-au înconjurat, luptătorii lui Iswap i-au somat pe el şi pe partizanii săi să-şi mărturisească păcatele, dar Shekau a refuzat şi şi-a luat viaţa, a continuă ea.
ISWAP, recunoscut de Stat Islamic, a apărut în 2016 în urma unei sciziuni din Boko Haram, pe care o acuză în special de uciderea civililor musulmani. După ce a câştigat în forţă, este în prezent gruparea jihadistă dominantă în nord-estul Nigeriei, înmulţind atacurile de amploare împotriva armatei nigeriene.
Această creştere a puterii grupului, care pare să fie pe punctul de a absorbi luptătorii Boko Haram şi de a intra în posesia fostelor sale teritorii, îi îngrijorează pe analişti, deoarece înseamnă că ISWAP controlează o suprafaţă mai vastă, dar şi că deţine mai mulţi luptători şi arme la dispoziţia sa.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News