Liderii celor două Corei au avut prima întâlnire în cadrul noului summit

S.I. Catalin |
Data publicării:

Preşedintele nord-coreean, Kim Jong Un, şi cel sud-coreean, Moon Jae In, au avut marţi prima lor reuniune în cadrul summitului de trei zile ce se desfăşoară la Phenian, a anunţat guvernul de la Seul, citat de agenţia EFE.

Publicitate

Din delegaţia sud-coreeană la discuţii au mai luat parte directorul Oficiului pentru Securitate Naţională, Chung Eui Yong, şi responsabilul cu serviciile de informaţii, Suh Hoon.

Delegaţia nord-coreeană a fost completată de omologul lui Suh, Kim Yong Chol, şi de adjuncta responsabilei cu propaganda Partidului Muncitorilor, sora liderului nord-coreean, Kim Yo Jong.

Prezenţa celor doi şefi ai serviciilor secrete, figuri cheie în intermedierea discuţiilor cu Washingtonul, precum şi a lui Kim Yong Chol (care a efectuat o vizită în SUA anul acesta) şi a sorei lui Kim Jong Un, sugerează că cele două părţi au abordat necesitatea deblocării dialogului între regimul de la Phenian şi SUA pe tema denuclearizării.

Reuniunea de marţi, despre conţinutul căreia nu s-au oferit oficial detalii, a început la ora locală 15:45 (6:45 GMT) şi s-a desfăşurat la sediul Comitetului Central al Partidului Muncitorilor, unde Kim Jong Un a mai primit de două ori o delegaţie sud-coreeană din care au făcut şi cei doi responsabili ai Seulului prezenţi la această întâlnire (Chung şi Suh), de alte două ori preşedintele nord-coreean primindu-l tot acolo pe secretarul american de stat Mike Pompeo.

Ultimele două reuniuni intercoreene din aprilie şi mai au contribuit la stabilirea summitului pe care preşedinţii Kim Jong Un şi Donald Trump l-au avut în Singapore în luna iunie şi la care liderul nord-coreean a acceptat să avanseze către denuclearizarea ţării sale, în schimbul garanţiei că regimul său va supravieţui.

Însă apoi divergenţele dintre Phenian şi Washington au continuat, astfel că de atunci s-au făcut puţine progrese la acest capitol.

Coreea de Nord cere progrese către semnarea unui tratat de pace, în timp ce SUA consideră că, înainte de a accepta încheierea unui asemenea acord, este nevoie de mai multe garanţii că regimul de la Phenian va renunţa la programul nuclear.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel