La încheierea unei întâlniri la Washington cu şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, Saad Hariri a declarat că a confirmat angajamentul Beirutului de a "continua procesul de negociere" iniţiat de administraţia americană în privinţa "frontierelor sale terestre şi maritime".
"Considerăm că acest proces este viabil", a adăugat premierul libanez, care a promis o "decizie definitivă în următoarele luni, probabil în septembrie".
Alături de oficialul libanez în cadrul unor scurte declaraţii de presă, secretarul de stat american a salutat angajamentul şefului guvernului libanez de a "face progrese în direcţia reluării discuţiilor productive la nivel de experţi".
Aceste discuţii trebuie să vizeze, în opinia sa, "cele câteva puncte încă restante în privinţa "liniei albastre" a încetării focului cu Israelul, monitorizată de ONU după retragerea trupelor israeliene din sudul Libanului în 2000.
Dispută pe marea teritorială
În joc se mai află, pe lângă continuarea acestor discuţii deja în desfăşurare, "deschiderea unor discuţii privind frontiera maritimă dintre Israel şi Liban", a adăugat Mike Pompeo.
"Suntem pregătiţi să participăm la aceste discuţii privind frontiera maritimă ca mediator şi facilitator şi sperăm că vor exista rapid discuţii substanţiale asupra acestor subiecte importante, a căror rezolvare ar fi pozitivă pentru Liban şi restul regiunii", a mai declarat şeful diplomaţiei americane.
Disputa referitoare la frontiera maritimă dintre cele două ţări aflate încă în război din punct de vedere tehnic, este sensibilă în special din cauza unor litigii privind gazele naturale.
Libanul a semnat în februarie 2018 primul său contract de explorare offshore cu un consorţiu dominat de grupul francez Total. În dispută ar putea fi implicate două blocuri şi în special blocul 9, din care o parte se află într-o zonă maritimă disputată cu Israelul.
Washington a abordat în ultimele luni Libanul şi Israelul pentru a le face o propunere de mediere. La sfârşitul lunii mai, guvernul israelian a acceptat începerea de discuţii bilaterale cu medierea SUA pentru a pune capăt litigiilor privind frontiera.
Vezi și: Ambasadorul Pakistanului de la București: Kashmirul poate deveni o nouă Palestina
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News