Într-o conferinţă de presă desfăşurată joi la Moscova, Lavrov a susţinut că Statele Unite au creat din Ucraina o ameninţare existenţială la adresa Rusiei şi a acuzat totodată SUA şi NATO că sunt participante directe în războiul din Ucraina. Lavrov a insistat că SUA şi alianţa nord-atlantică sunt implicate în război pentru că furnizează arme Ucrainei şi oferă pregătire militară pe teritoriile lor.
Lavrov a acuzat totodată SUA că, "aşa cum au distrus OSCE", încearcă acum să distrugă Asociaţia Naţiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN).
Lavrov a justificat atacurile ruse asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, despre care Kievul şi Occidentul afirmă că reprezintă o crimă de război menită să facă să sufere populaţia civilă.
"Noi dezactivăm instalaţiile energetice (în Ucraina) care vă permit (Occidentului) să pompeze arme letale în Ucraina şi să ucidă ruşi. Aşa că nu mai spuneţi că SUA şi NATO nu sunt participanţi la acest război - participaţi în mod direct. Nu doar cu furnizarea de armament, ci şi cu pregătirea personalului - voi antrenaţi militari (ucraineni) pe teritoriul vostru", a acuzat Lavrov, potrivit Reuters.
Lavrov: Rusia nu a refuzat niciodată contacte cu SUA
El a insistat că Rusia nu a refuzat niciodată contacte cu SUA, dar că nu a auzit niciun fel de "idei de substanţă" din partea omologilor americani, consemnează Reuters.
Moscova este gata să asculte dacă cineva vrea să poarte negocieri cu privire la Ucraina, a spus Lavrov, care a calificat drept absurde acuzaţiile Ucrainei potrivit cărora Rusia doreşte negocieri pentru a câştiga timp să se regrupeze şi să-şi refacă forţele armate.
El a mai spus că Rusia ar fi dispusă să revină la masa negocierilor cu Occidentul dacă acesta îşi schimbă punctul de vedere cu privire la oportunitatea discutării propunerilor de securitate prezentate de Moscova în decembrie anul trecut.
Lavrov a mai declarat că în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) s-au acumulat mari probleme şi a acuzat Occidentul că dă cu piciorul şansei de a face din organismul de securitate european o punte reală cu Rusia după încheierea războiului rece.
"Profitând de superioritatea numerică în această organizaţie, Occidentul a încercat de mulţi ani să o privatizeze, ca să spunem aşa. Sau poate este mai corect să spunem că încearcă să pună la cale o preluare a OSCE, să subjuge ultima platformă de dialog regional", a acuzat Lavrov.
Lavrov a mai acuzat NATO că intensifică tensiunile lângă China într-un mod care presupune un risc pentru Rusia. "Marea Chinei de Sud devine acum una dintre acele regiuni căreia NATO nu îi este potrivnică, aşa cum a făcut cândva în Ucraina, pentru a escalada tensiunile. (...). Ştim cât de serios ia China astfel de provocări, ca să nu mai vorbim de Taiwan şi strâmtoarea Taiwan, şi înţelegem că jocul NATO cu focul în aceste regiuni implică ameninţări şi riscuri pentru Federaţia Rusă. Este la fel de aproape de ţărmurile şi mările noastre pe cât de aproape este de teritoriul chinez", a spus el.
Rusia spune că apropierea de China e cauzată de amenințarea NATO
Lavrov a susţinut că din acest motiv Rusia îşi dezvoltă cooperarea militară cu China şi realizează exerciţii comune. "Faptul că membrii NATO sub conducerea SUA încearcă să creeze o situaţie explozivă acolo, după Europa, este foarte bine înţeles de toată lumea", a afirmat şeful diplomaţiei ruse, care nu a adus nicio dovadă în sprijinul afirmaţiilor sale, dar a făcut aluzie la formarea alianţei AUKUS între SUA, Regatul Unit şi Australia.
El a mai acuzat NATO că încearcă să târască India în ceea ce a numit o alianţă antirusă şi antichineză, într-un moment în care, în opinia sa, Occidentul încearcă să elimine influenţa rusă.
În fine, Lavrov a lansat un atac şi împotriva papei Francisc, calificând recentele comentarii ale suveranului pontif despre Ucraina ca fiind "necreştineşti" şi greu de înţeles.
Într-un interviu cu revista iezuită America, papa Francisc a vorbit despre ceea ce el a numit cruzimea forţelor ruse în Ucraina. "În general, poate că cei mai cruzi sunt cei din Rusia, dar care nu sunt de tradiţie rusă, precum cecenii, buriaţii şi aşa mai departe. Cu siguranţă, cel care a invadat este statul rus. Acest lucru este foarte clar", a declarat papa Francisc.
"El a împărţit două popoare ale Federaţiei Ruse într-o categorie de la care te poţi aştepta la cruzime", a acuzat Lavrov, a cărui ţară a invadat Ucraina la 24 februarie.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News